.think positive

dintr o selectie de 64, my favorite ones:
:D

Tot ceea ce ating este un succes
imi stabilesc acum o noua constiinta a succesului. Stiu ca pot avea atat de mult succes pe cat decid sa am. Intru in cercul castigator. Oportunitati de aur se afla pretutindeni. Prosperitatea de orice fel este atrasa catre mine.

Sunt iubit/a pentru ca exist. Ceilalti reflecta iubirea pe care o am pentru mine insumi.

Creez pace totala in mintea mea, iar corpul meu reflecta aceasta pace ca si sanatate perfecta.

Sunt special/a si minunat/a.

Intalnesc iubire oriunde merg
Stiu ca la fiecare cotitura ma asteapta doar binele.

Totul lucreaza pentru binele meu cel mai inalt. Din aceasta situatie va veni numai binele. Sunt in siguranta!

Incep astazi, acum, sa ma deschid catre prosperitate continua.

Vindecarea mea este in plina desfasurare
Intentia mea de a ierta declanseaza procesul meu de vindecare. Dau voie iubirii din inima mea sa ma inunde, curatandu mi si vindecandu mi fiecare parte a corpului.

Ofer vietii exact ce imi doresc ca viata sa mi ofere. Sunt bucuros/oasa ca traiesc. Iubesc viata!

Partea mea masculina si cea feminina sunt in deplina armonie si echilibru.

Fiecare moment al zilei este special pentru mine, deoarece imi urmez intuitia si imi ascult inima. Sunt impacat/a cu lumea si activitatile mele.

Gandurile mele sunt creative
Spun “AFARA” fiecarui gand negativ care imi vine in minte. Nicio persoana, loc sau lucru nu au vreo putere asupra mea, pentru ca sunt singurul ganditor din mintea mea.

Viata mea devine din ce in ce mai buna.
Iubirea si acceptarea celorlalti imi sunt oglindite, in fiecare moment.

Numai bine poate veni catre mine. Acum exprim sanatatea, fericirea, prosperitatea si pacea mintii.


daca vreti pe un domeniu anume, let me know si va trimit.

health 5

Alimente esenţiale – Polenul


Printre alimentele-medicament, înzestrate cu puteri salvatoare si care trebuiesc consumate zilnic (miere, pătrunjel, morcov, varză, germeni de grâu, etc.) se numără şi polenul. Graţie excepţionalei sale bogăţii în vitamine, aminoacizi, minerale, oligoelemente, el aduce cu adevărat organismului aceste elemente absolut necesare vieţii şi care în general lipsesc din alimentaţia omului modern.
În stup, polenul este depus de albine în celule pentru a fi folosit ca sursă de proteină. Deşi compoziţia polenului este foarte diferită în funcţie de originea sa, compoziţia medie cuprinde 20% protide, din care o bună parte sunt aminoacizi liberi. Polenul conţine 7 din cei 8 aminoacizi esenţiali pe care corpul uman nu-i poate sintetiza (de altfel, conţine de 5-7 ori mai mulţi aminoacizi decât ouăle şi brânza), proteine, glucide, multiple vitamine, rutină (o glucozidă care măreşte rezistenţa vaselor capilare).

Proprietăţi

◘ amplifică dinamismul interior, spiritul de iniţiativă, optimismul, bucuria de a trăi;
◘ creează şi asigură o stare euforică, o senzaţie plăcută de plenitudine şi satisfacţie;
◘ măreşte energia interioară şi amplifică simţul umorului;
◘ acţiunea sa este foarte valoroasă pentru intelectuali. Limpezeşte gândirea, măreşte creativitatea, înlesneşte asimilarea cunoştinţelor noi;
◘ foarte eficiente în cazurile de descreştere a tonusului vital – rezultate excelente în scurt timp;
◘ măreşte rezistenţa la oboseală, creşte randamentul fizic şi intelectual şi fortifică organismul;
◘ purificator şi dezintoxicant general;
◘ creşte rezistenţa la infecţii;
◘ combate depresia, neurastenia, nevroza;
◘ previne accidentele cerebrale, circulatorii;
◘ indicat hipertensivilor;
◘ remediu minunat în cazurile de epuizare, astenii, nervozitate şi insomnie;
◘ creşte şi redă pofta de mâncare;
◘ ajută la recuperarea rapidă a forţelor la convalescenţi;
◘ hrăneşte pielea, devenind astfel foarte netedă, catifelată, luminoasă, mai bine hidratată, vitală şi elastică. Consumul regulat are efecte remarcabile de stimulare, refacere şi întreţinere în cazul oricărui tip de ten;
◘ bune rezultate in tratamentul bolilor de piele şi în afecţiunile pielii capului, probabil datorită conţinutului ridicat în aminoacizi cu sulf, care intră şi în compoziţia cheratinei;
◘ puternic revitalizant sexual. Influenţează activitatea sexuală în sensul normalizării ei, redimanizându-i pe cei vlăguiţi. Chiar şi în cazul vârstelor avansate se produce adeseori trezirea şi revenirea la o activitate sexuală normală;
◘ ameliorează şi în unele cazuri chiar vindecă afecţiunile prostatei, bolile uro-genitale şi diabetul;
◘ rezultate convingătoare în ameliorarea bolilor ficatului;
◘ favorizează digestia. Principala calitate a polenului este aceea de a fi un perfect regulator al funcţiilor digestive (intestinale, mai cu seamă): constipaţia, diareea sunt rapid ameliorate şi înlăturate; numeroase tulburări colitice de origini foarte diverse sunt fericit influenţate de curele de polen.

Cel mai bine este să fie consumat dimineaţa pe stomacul gol sau în orice caz cu 30 min inainte de prima masă a zilei. Se va ţine în gură şi cel mai mult sub limbă, mestecându-l până la dizolvare, pe cât posibil [câteva minute].


http://www.medicina-naturista.ro/terapii-naturiste/apiterapia/ce-este-polenul.html

Polenul aduce in medie 270 de calorii/100 g si contine:
1. Un anumit procentaj de apa, in medie 10-12% pentru polenul proaspat si 4% pentru polenul uscat.
2. Glucide cu un procentaj de 35%.
3. Lipide, in jur de 5%.
4. Protide – substante azotate, cu un procentaj mediu de 20%, din care o mare parte sub forma de aminoacizi in stare libera sau combinati: acid aspartic, acid glutamic, alanina, arginina, cistina, glicina, histidina, isoleucina, leucina, lisina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina si valina.
Nu numai ca polenul contine un mare numar de aminoacizi, dar el are mai ales o aminoacizi indispensabili vietii, pe care organismul nostru nu le poate sintetiza sip e care trebuie sa le gaseasca zilnic in alimentatie: isoleucina, leucina, lisina, metonina, fenilalanina, treonina, triptofan si valina. Aceasta bogatie de aminoacizi esentiali ii confera polenului un atu major.
5. Vitamine intr-un numar mare si printre cele mai importante cele din grupa B, care sunt toate reprezentate intr-o cantitate impresionanta: vitamina B1 sau tiamina, vitamina B2 sau riboflavin, vitamina B3 sau vitamina PP sau nicotinamida, vitamina B5 sau acidul pantotenic, vitamina B6 sau piridoxina, vitamina B7 sau meso-inositol, vitamina B8 sau vitamina H sau biotina, vitamina B9 sau acid folic si vitamina B12 sau cianicobalamina.
Gasim de asemenea provitamina A sau carotenul, vitamina C sau acidul ascorbic, vitamina D si vitamina E, cantitatea extrem de mica neinsemnand ca nu joaca un rol neimportant in compozitia globala a polenului.
6. Un vast esantionaj de substante minerale, dintre care foarte multe oligo-elemente, dintre care: calciu, clor, cupru, fier, magnesiu, mangan, fosfor, potasiu, siliciu si sulf.
7. Un anumit numar de enzyme: amilaza, invertasa si anumiti fosfatazi.
8. Substante antibiotic active
In concluzie, polenul adaposteste majoritatea elementelor indispensabile vietii, o minunata sinteza care este imposibil de reprodus in laborator. Aceasta bogatie face din acest aliment natural si complet unul dintre cele mai minunate suplimente alimentare pe care il avem la dispozitie.

health 4

Suntem ceea ce credem că suntem

Mintea umană este cel mai mare făcător de minuni.
Montaigne

Autosugestia este foarte importantă. Trebuie să credem cu tărie că putem realiza orice lucru. Să avem încredere în noi. Puterea gândului şi a imaginaţiei asupra organismului nostru este cu mult mai mare decât se poate bănui.
Fiecare celulă a corpului este înzestrată cu o disponibilitate incredibilă de a executa ceea ce noi îi ordonăm. Să gândim pozitiv despre corpul nostru. Nu trebuie să gândim niciodată: „Vai, ce burtă am!”, ci: „Parcă începe să-mi scadă burta!”. Ceea ce gândim, va deveni realitate mai devreme sau mai târziu. Nu credeţi că trimiterea unor gânduri pozitive către propria noastră fiinţă este mai folositoare?

Despre sentimentele pozitive

Încă de la sfârşitul secolului al 18-lea emoţiile, sentimentele şi stările pe care le trăim au fost împărţite în 2 mari grupe: unele care măresc activitatea vitală a organismului şi altele care aduc scăderea ei.
Când omul trăieşte stări de bucurie, toate procesele vitale ale organismului se desfăşoară într-un ritm intens. Respiraţia devine mai adâncă, pulsul este accelerat, mai plin, obrajii se îmbujorează, ţinuta se îndreaptă, oboseala scade, capacitatea de muncă şi randament cresc.
Emoţiile negative se pot ghici uşor după mimică şi comportament. Ele tulbură şi inhibă toate procesele vitale din organism, ceea ce duce la pierderea capacităţii de muncă, la oboseală şi slăbirea rezistenţei în faţa bolilor.
De la bun început trebuie să pornim de la o constatare banală: de cele mai multe ori ne aprindem şi ne enervăm pentru fleacuri şi transformăm un nimic într-o dramă. Cu timpul însă, lucrurile se aranjează. Împrejurarea care astăzi, pe fondul emoţiei imediate, ne apare drept o catastrofă, mai târziu, după o săptămână sau o lună, ne apare măruntă, neînsemnată, iar reacţia noastră – nejustificată şi chiar ridicolă. Dacă stăm să ne gândim lucid la cauzele care au provocat explozia emoţională, vom vedea că sunt cu totul disproporţionate faţă de energia nervoasă risipită atunci. Tocmai această disproporţie între cauză şi efect dă emoţiei negative caracterul ei morbid şi ne obligă să o combatem.

Suntem aşa cum ne sunt gândurile. Pentru ca atmosfera noastră sufletească să fie luminoasă, tonică, optimisă, pentru a reuşi în tot ce ne propunem să înfăptuim, este neapărat nevoie să gonim din suflet orice idee nesănătoasă, inutilă. „Nu ţine supărarea de azi pe mâine”, ne îndeamnă înţelepciunea populară. Nu trebuie să lăsăm ca insuccesele, neplăcerile, pierderile să se transforme în amărăciune permanentă, „să ne acrească”. Neliniştea, descurajarea, gândurile negre, contactul cu cei care se plâng tot timpul ne consumă inutil energia nervoasă şi ne scad vitalitatea. Acelaşi efect îl au şi neînţelegerile, ura, gelozia, invidia şi orice sentimente duşmănoase faţă de alţii. Economia este un mare venit, spune o constatare a înţelepciunii celor vechi. Ea este valabilă în orice domeniu şi prin urmare şi în cheltuirea potenţialului nervos.
Râsul este cel mai bun aliat al odihnei şi un minunat ajutor al medicului. „O inimă veselă omoară mai mulţi microbi decât toate antisepticele din lume”, afirmă textele înţelepte. La chinezi, zeul râsului, Ha-Sin-Han, este şi zeul fericirii şi al sănătăţii.
Mai ales pentru intelectuali, râsul este o binefacere. S-a constatat că el ameliorează considerabil circulaţia sanguină în general şi pe cea cerebrală în particular. În timpul râsului creşte acţiunea aspiratoare a cutiei toracice, curgerea sângelui venos se ameliorează, creierul se eliberează de reziduurile metabolice care se acumulează în timpul muncii intense.
Activând absolut toate funcţiile organice, râsul restabileşte acel echilibru minunat care se numeşte sănătate şi care rezultă din armonia tuturor funcţiilor organismului.

Pesimistul, omul care „scuipă oţet”, care nu este mulţumit niciodată de nimic şi care înainte de toate vede răul, pretutindeni şi în orice, prin neliniştea şi tristeţea lui contagioasă, descurajează, creează, întreţine şi induce o stare de tensiune permanentă, atât în el, cât mai ales la cei din jurul lui. De aceea trebuie să evităm pe cât posibil compania agitaţilor, dezamăgiţilor şi să ne ferim de spectacolele deprimante. Să căutăm, în schimb, tovărăşia oamenilor veseli, plini de încredere, sănătoşi la minte, care tocmai datorită acestor calităţi sunt adevărate canale de manifestare a energiilor benefice ale optimismului.


Forţa vieţii

cele mai frecvente întrebări

1. Puţină ciocolată este chiar aşa de rea?
O bucăţică de orice din când în când nu e dăunătoare (NU ESTE CAZUL CAFELEI, CĂRNII, TUTUNULUI, ETC, CARE SUNT COMPLET INTERZISE). Ciocolata are o serie de ingredienţi periculoşi: coeina şi theobromina, care este cancerigenă, atacând ADN la nivel de celulă. Ciocolata duce şi la atrofierea testiculelor, prin zahărul alb rafinat pe care-l conţine.

2. Este adevărat că puţin vin ajută la digestie?
Corpul nu are nevoie de niciun ajutor la digestie, după cum nu are nevoie de ajutor nici să respire sau să clipească din ochi. Toate sunt răspunsuri automate. Digestia pur ş simplu are loc când mâncarea ajunge în stomac. Totul e să n-o împiedicăm! Vinul este fermentat, contribuind la stricarea mâncării cu care intră în contact. Alcoolul îngreuiază activitatea rinichilor şi ficatului.

3. În acest program mai este nevoie de medicamente (vitamine, minerale şi toate celelalte tablete)?
Oare cum a supravieţuit omul mii de ani fără medicamente? Actuala noastră nevoie de vitamine şi minerale în tablete a fost grosolan exagerată în scopuri comerciale. Ce interese poate avea, ce reclamă îşi poate face un ţăran care practică o agricultură simplă şi naturală, faţă de marile ramuri farmaceutice şi concernele chimice care stau în spatele lor? Cifrele de afaceri şi profiturile acestora din urmă sunt de ordinul a miliarde de dolari anual şi sunt în continuă creştere. Interesele aflate în joc sunt foarte mari şi astfel apare o adevărată manipulare pe multiple căi, concretizată în final prin faptul că modul de viaţă natural, simplu şi firesc şi alimentaţia lacto-vegetariană sunt atât de puţin cunoscute în realitatea lor şi de asemenea în faptul că sunt de multe ori combătute cu argumente „ştiinţifice”, care de care mai mirobolante.
Până la urmă, se pare că vitaminele şi mineralele din farmacii nu sunt prea eficiente. În livezi şi grădini sunt vitaminele, nu în farmacii. Fiecare vitamină şi sare minerală de care avem nevoie se găseşte din abundenţă în fructe şi vegetale. Corpul are o atât de mică nevoie de vitamine, încât şi conumul unei mici cantităţi de fructe poate satisface cerinţele organismului uman. Vitaminele şi fructele se găsesc într-o formă pură şi foarte uşor asimilabilă. Nicio tabletă nu este de calitatea vitaminelor din fructe, care sunt 100% naturale. De acum este aproape evident pentru oricine faptul că vitaminele favorabile organismului nu au nimic de a face cu acele mici, mijlocii sau mari, colorate sau nu, pilule „apte să curme o grijă”, sau să dea „energie”, extrase la cerere din rafturile farmaciilor. Omul modern, care a ajuns până la Lună şi mai departe, rămâne încă un pigmeu în sondarea acestor „infinite mici” ale viului.
Aţi văzut vreodată un copac în care să crească pastile? Tabletele de vitamine conţin defapt numai fracţiuni din structura originală a vitaminei, care devin toxice în corpul nostru. Odată extrase din produsele naturale, vitaminele îşi pierd proprietăţile. Vitaminele sintetizate sunt aproape lipsite de valoare. Tehnologia actuală poate crea în laborator un bob de grâu care însă pus în pământ NU va creşte. Un bob de grâu dintr-un mormânt antic pus în pământ, chiar dacă este vechi de mii de ani, va creşte şi va rodi. Există însă un singur lucru pe care substanţele sintetizate în laboratoare şi tot ceea ce este fabricat artificial nu-l au: forţa vieţii.

4. Cât este de dăunătoare sarea?
Este dăunătoare, mai ales sarea rafinată. Rafinarea sării se face pentru a împiedica înmuierea ei în solniţe pe vreme umedă. Or, sărurile magnezice sunt responsabile de această dezagregare (sub acţiunea umezelii). Ca să obţinem un produs comod, plăcut vederii, lesne întrebuinţat, îi răpim în mod stupid tocmai aceste principii de valoare. Sarea este un factor cu un rol major în apariţia tensiunii. Ea este caustică pentru ţesuturile interne sensibile, încât corpul reţine apa ca să-i neutralizeze efectul acid. Aceasta duce la creşterea greutăţii corporale, la vătămarea, inflamarea rinichilor. Gândiţi-vă la câte trebuie să facă faţă sărmanii dumneavoastră rinichi: cafea, ceai, sucuri, alcool, tablete, sare. Nici nu este de mirare că atâţia oameni mor anual de blocaj renal. Sarea n-ar trebui consumată în exces. Recomandată este sarea de mare sau grunjoasă.

5. Ce credeţi despre hipoglicemie?
Dieta majorităţii oamenilor are o natură atât de acidă şi consumatoare de energie internă, încât nu e de mirare că apare hipoglicemia. Fructele sunt cele care pot duce la dispariţia acestei boli. Trebuie să ne gândim la valoarea unui aliment, care este dată de conţinutul lui energetic. 90% din mâncare trebuie să ne furnizeze glucoza necesară şi să ne susţină funcţiile vitale. Creerul foloseşte un singur combusibil: zahărul, sub forma glucozei. El nu foloseşte grăsime sau proteine, ci numai glucoza pe care o ia din sânge. Dacă nu este destulă în sânge pentru a satisface cerinţele creierului, se dă alarma, care constă în simptome cum ar fi: oboseală, iritabilitate, nelinişte emoţională, epuizare, melancolie, gândire greoaie etc.
Pentru aceasta, este bine să mâncăm miere, fructe. Când fructoza ajunge în corp, se transformă în glucoză, mai rapid ca orice carbohidrat.

◘ Nu vă supraalimentaţi. Una din cauzele pentru care simţim nevoia să mâncăm mult este aceea că organismul nostru nu absoarbe nutrienţii din mâncare. Aceştia se absorb prin intestine. Dacă micile filamente care căptuşesc pereţii intestinelor sunt năclăite, nutrienţii nu se vor absorbi oricât am mânca şi deci corpul nostru nu va fi hrănit.

◘ Reîntoarcerea la mâncărurile simple, naturale, nerafinate, vă vor ajuta să scăpaţi de foame, supraalimentaţie, subnutriţie şi supragreutate. Dacă la începutul acestui program veţi mai simţi incă senzaţia de foame accentuată, nu vă descurajaţi. Continuaţi să mâncaţi fructe, salate şi să beţi sucuri proaspete din fructe şi legume. Acestea vor duce la curăţarea pereţilor intestinelor şi astfel substanţele nutritive vor pătrunde mult mai uşor în sânge, problemele vi se vor rezolva, vă veţi simţi mereu minunat şi în formă.

health 3

Introducere


Corpul nostru este un sistem energetic. Organele sunt ansambluri de celule cu tipare vibraţionale identice. Celulele au atât o similitudine histologică, cât şi aceeaşi frecvenţă energetică. Homeostaza le menţine împreună. Perturbarea energiei celulare este ceea ce numim boală.

„Omul nu moare, ci se omoară.” Seneca

Plămânii purifică sângele. În acest veritabil crematoriu sunt arse toate toxinele şi impurităţile pe care sângele le adună din tot organismul (eliminând bioxidul de carbon şi furnizându-i oxigenul de care are nevoie). Este deci evidentă importanţa respiraţiei lente, profunde şi ample.

Actualmente, noi suntem sclavii propriilor noastre papile gustative.
Nu mâncăm alimentele de care are nevoie cu adevărat organismul nostru, ci pe acelea pe care ni le cere gustul nostru. De aceea mâncăm acum mâncăruri foarte „gustoase”, care defapt ne năclăiesc corpul, umplându-ne de impurităţi şi adăugând greutate. Dacă vrem să fim viguroşi, vii, plini de energie, mereu în formă, trebuie să mâncăm mâncare vie.
Comparându-ne cu animalele care trăiesc în mijlocul naturii, ne-am putea întreba dacă am văzut animale obeze, ştirbe, surde şi cu ochelari, cu stimulatoare cardiace sau care să moară de atac de cord, cancer, diabet?
În majoritatea cazurilor, carnivorele nu mănâncă alte carnivore, iar de la ierbivore mănâncă prima dată intestinele, pline cu vegetale, bogate în apă, apoi le beau sângele, după care mănâncă organele bogate în apă şi la sfârşit, dacă nu sunt sătule, carne din muşchi.

Despre băutul apei
Dacă avem bănuieli în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, sau dacă ea are un gust neplăcut, este bine să o expunem la lumină sau, cel mai bine, la soare după ce în prealabil am adăugat în ea o linguriţă de pudră de argilă ori o lingură de suc de lămâie. Câteva ore mai târziu vom avea la dispoziţie o apă care nu e cu nimic mai prejos decât oricare alta foarte bună.

Foarte important: este periculos să beţi apă imediat după masă, deoarece apa diluează sucurile digestive care descompun mâncărurile în stomac. Astfel, apa băută în timpul mesei sau imediat după aceea, împiedică digestia corectă a alimentelor şi dereglează cele 3 cicluri ale corpului nostru. Rezultatul va fi un mare consum energetic din partea acestuia pentru a restabili situaţia.

Digestia

Este bine ştiut că aproximativ 70% din energia consumată de digestie este de natură nervoasă. Nu vă simţiţi somnoros după masă? Asta se întâmplă tocmai pentru că toate energiile noastre sunt concentrate în digestia alimentelor ingerate. Digestia cheltuie la fel de multă energie ca alergarea, înotul sau mersul cu bicicleta.

Stomacul omului nu este „proiectat” de natură să digere mai mult de o mâncare concentrată odată. Orice mâncare care nu este fruct sau vegetală crudă este mâncare concentrată.
Fiecare specie de mamifere are un tip specific de digestie adaptat biologic unui anumit tip de hrană. Pe această planetă există mamifere carnivore, ierbivore, fructivore, graminivore, omnivore. Există discuţii privitoare la tipul de sistem digestiv pe care îl are omul, însă un lucru e sigur: oamenii nu posedă TOATE aceste tipuri diferite de sisteme digestive. Cu toate acestea, noi ne alimentăm precum un leu, o girafă, un porc, un cal şi o maimuţă. Şi nu numai că adoptăm diferitele diete ale tuturor acestor animale, dar o facem în cursul unei singure mese.
Combinaţiile de mâncăruri incompatibile NU sunt în interesul sănătăţii noastre şi nu ne vor furniza energia de care avem nevoie, forma bună sau deosebită la care aspirăm sau corpul suplu şi armonios la care visăm. Aceste combinaţii ne vor consuma din energie sau chiar ne vor distruge şi bruma de energie pe care o mai avem.
Piatra de temelie a unei sănătăţi înfloritoare este purificarea de toxinele care apar în mod continuu în organism. Problema este că procesul purificării este condiţionat de energia pe care o avem la dispoziţie, ori combinarea nepotrivită a alimentelor în stomac constituie motivul unei veritabile „crize” de energie.
Proteinele sunt digerate în mediu acid iar amidonul nu se digeră în sucul gastric acid, ci într-un mediu alcalin. Astfel, cele două tipuri diferite de alimente – cele bogate în proteine şi cele bogate în amidon – se împiedică reciproc să fie digerate. În acest fel, mâncarea stă un timp mai îndelungat în stomac. Nutrienţii din ea se pierd; şi totul cu o cheltuială enormă de energie. Apoi, această mâncare alterată ajunge în intestine. În stomac stă 8 ore, iar în intestine de la 20 la 40 ore! Imaginaţi-vă 10 m de intestine având de luptat cu această mâncare stricată. De ceea suntem atât de obosiţi după o masă grea.
Un grup de cercetători au arătat că proteinele şi carbohidraţii asimilaţi la aceeaşi masă întârzie sau chiar împiedică digestia. Ei au ajuns la o concluzie: dacă mâncarea este corect combinată, ea este integral descompusă, absorbită şi folosită de corp foarte rapid. În fecale nu va apărea hrană nedigerată.
Principiul combinării corecte a alimentelor a apărut deci pentru a satisface următoarele cerinţe:
◘ nu dorim să ne consumăm energia inutil;
◘ nu vrem ca mâncarea să stea un timp îndelungat în stomac să putrezească.
Ceea ce vrem cu adevărat este ca mâncarea să fie digerată într-un timp cât mai scurt (3 ore) fără să putrezească, fără să fermenteze, fără să producă gaze, arsuri, indigestie acidă şi fără să fie nevoie să luăm medicamente după aceea. Vrem ca hrana să treacă repede şi eficient prin intestine şi să nu constituie o sursă de intoxicare pentru organism.
Pentru a satisface aceste cerinţe trebuie să ne hrănim cu un singur aliment concentrat la o masă. Nu trebuie să credem astfel că vom muri de foame. Există anumite condiţionări fiziologice ale organismului uman şi este înţelept ca ele să fie respectate.
Există o cale simplă de evitare a întregii probleme. Dacă dorim să mâncăm brânză, este bine să fim conştienţi că aceasta ar trebui să fie singura hrană concentrată la acea masă. Adică să nu mai adăugăm alte alimente concentrate pe lângă cel pe care-l avem deja. Nici cartofi, orez sau pâine, ci o hrană cu un procent mare de apă, adică legume. Să nu uităm: cu cât fierbem mai mult legumele, cu atât viaţa şi aportul de apă din ele scade.

Exemple:
◘ Dacă mâncăm brânză, putem să o mâncăm cu salată, nu trebuie să o combinăm cu cartofi, orez, pâine. Legumele verzi se digeră în orice fel de combinaţie. Dacă gătim legumele pentru a le mânca cu brânză, consumăm şi o salată de crudităţi împreună cu această mâncare.
◘ Dacă mâncăm cartofi copţi cu unt, împreună cu ei putem mânca dovlecei, fasole verde dar şi salată. Ca regulă, să reţinem: putem mânca amidonoase (cartofi, orez, fasole verde, paste făinoase, mazăre) cu legume gătite (dovlecei, morcovi, conopidă, ţelină, varză, vinete, usturoi, fasole verde) DAR ŞI CU SALATĂ. Dacă dorim să mâncăm brânză cu salată, nu trebuie să folosim pâine.

Animalele din natură, care se bucură de o sănătate mult mai bună ca a omului, nu combină alimentele incorect; ele mănâncă o mâncare odată. Spre deosebire de animale, noi mâncăm tot ce ne cade in mână, înclusiv pe ele.
[…] Unde ne-au dus actualele obiceiuri alimentare? La supragreutate, boli de stomac, ficat, rinichi, tensiune, boli de inimă, cancer.


Consumul corect de fructe

Oamenii nu ştiu când şi cum se mănâncă fructele. Corpul nostru strigă disperat după fructe. Fructul este mâncarea cea mai energizantă, binefăcătoare, dătătoare de viaţă, de confort şi de armonie, care există. Fructele sunt alimentul cel mai important, cel mai bun şi totodată cel mai potrivit sructurii noastre. Strămoşii noştri au mâncat numai fructe, zeci de milioane de ani. Mâncarea pe care o consumăm lasă urme pe dinţii noştri. Din studiile dinţilor fosilizaţi rezultă că primii oameni nu mâncau carne, nici seminţe, tulpini, rădăcini sau frunze, ci fructe. Ei erau fructivori. Fără excepţie, timp de milioane de ani, oamenii au mâncat numai fructe.
Deoarece fructul este alimentul pentru care omul este adaptat biologic cel mai bine, este important să ne punem problema: câte fructe am mâncat azi? decât: câte proteine am mâncat azi?
Se cunosc cazuri foarte numeroase de otrăvire cu proteine. Supraconsumul lor duce la cancer de ficat, sân, vezica urinară, leucemie, cancer la stomac (care formează 1/3 din toate cancerele umane).
Toxinele cu care proteinele ne otrăvesc corpul nu se găsesc deloc în fructe.
Deoarece scopul nostru este de a ne curăţa corpul de toxine, calea cea mai eficientă este consumul de fructe. Fructele constituie alimentele cu conţinutul cel mai mare de apă (80-90%). Această apă vegetală, VIE, este dătătoare de viaţă şi aducătoare de curăţenie în ţesuturi; în plus, ea este plină de vitamine, minerale, carbohidraţi, aminoacizi, acizi graşi. Prin natura sa, fructul dă corpului posibilitatea să se cureţe de toxine, dacă este corect consumat.

Fructele curăţă, nu năclăiesc corpul.
Energia necesară digerării fructelor este mult mai mică decât cea folosită pentru digerarea oricărui aliment. Pentru digerarea fructelor este necesară o cantitate mult mai mică decât aceea pe care acestea o furnizează organismului uman.
Tot ce intră în stomacul omului trebuie să fie descompus şi transformat în glucoză, fructoză, glicerină, aminoacizi şi acizi graşi. Aceştia sunt nutrienţii extraşi şi folosiţi de organism din alimente.
Creierul funcţionează numai cu glucoză. Fructul înseamnă glucoză în corpul nostru. Digestia, absorbţia şi asimilarea lui necesită o energie infimă faţă de cea cheltuită pentru descompunerea altor alimente.
Alte alimente (corect combinate) se digeră în timp de 2-4 ore cu o cheltuială notabilă de energie. Fructele nu se digeră în stomac fiindcă sunt „predigerate”. Ele trec prin stomac în 20-30 min (bananele, curmalele şi fructele uscate stau cel mai mult – cam 1 oră). Energia economisită prin „nedigerarea” fructelor este enormă şi folosită imediat de organism pentru curăţarea ţesuturilor de toxine.
Singura condiţie pentru aceasta este ca fructele să fie corect consumate. Deoarece sunt destinate să stea în stomac atât de puţin, înseamnă că ele nu trebuie mâncate cu sau după ceva, ci dimineaţa pe stomacul gol sau înainte de mâncare. Puţin mai în detaliu: imediat cum fructul vine în contact cu mâncarea din stomac şi cu sucurile digestive, întreaga masă de alimente începe să se strice. Orice proteină din stomac va putrezi, orice hidrat de carbon va fermenta. Totul devine acid. Totuşi, s-ar putea să nu vă fie rău imediat. Asta nu înseamnă că nu aţi încălcat o regulă de bază în alimentaţie, ci arată mai curând enorma adaptabilitate a corpului nostru. Un corp toxic acid se poate recunoaşte după: balonare, greutate excesivă, păr încărunţit, izbucniri nervoase, cercuri negre sub ochi, riduri premature pe faţă, ulcerări. Consunul corect de fruce duce la o incredibilă întinerire, longevitate, vigoare, sănătate, energie, vitalitate.

Exemplu: pepenele nu trebuie niciodată mâncat după masă, deoarece produce fermentaţie. Dacă îl mâncaţi pe stomacul gol iar după 20-30 min mâncaţi altceva, veţi vedea ce efecte pozitive va avea acest fapt.

Toate fructele conţin acizi organici (în special acid citric, malic şi tartric) care odată ajunşi în stomac sunt catabolizaţi şi generează substanţe alcaline dacă sunt consumate pe stomacul gol. Ca şi vegetalele crude, ele neutralizează acizii care se formează în corp.
Înafara faptului că fructele aduc în corp apa vie care curăţă şi purifică, ele nu lasă reziduuri în sistem, nu cheltuie aproape deloc energie pentru digestie, importanţa lor enormă constând în conţinutul valoros de combustibil. Valoarea în combustibil este ceea ce trebuie să căutăm noi în orice mâncare. [combustibilul se mai poate obţine şi prin somn]
Procentele ideale ale celor 5 nutrienţi esenţiali de care are nevoie corpul sunt:

Glucoză 90%
Aminoacizi 4-5%
Minerale 3-4 %
Acizi graşi 1%
Vitamine sub 1%

Fructele sunt singurul aliment care furnizează această compoziţie perfectă de nutrienţi.
Trebuie făcute 2 remarci importante referitoare la consumul fructelor:
1. Fructele sau sucul lor se pot consuma numai proaspete. Fructele fierte sau coapte la cuptor nu mai furnizează substanţele nutritive, nici apa atât de necesară purificării; ele sunt foarte acide şi forţează corpul să le anuleze aciditatea cu o mare cheltuială de energie. Gătitul distruge valoarea potenţială a fructelor. Trebuie să ne amintim mereu: să consumăm alimentele crude, să le mestecăm cum trebuie, să nu le înfulecăm cu lăcomie.
2. Cât timp trebuie să treacă de la consumarea altor mâncăruri până la consumarea fructelor? Atât timp cât stomacul este gol, putem mânca când şi câte fructe vrem, lăsând totuşi să se scurgă totuşi măcar 30 min înainte de a mânca alte feluri de mâncare.

Dacă ne întreabă cineva: care credeţi că este cea mai periculoasă masă din zi, vom răspunde cu siguranţă: înainte de culcare. Dar a doua masă ca pericol? Vă răspundem noi: micul dejun copios. De ce? Să ne amintim: energia este baza vieţii. Când ne sculăm dimineaţa suntem odihniţi şi în cea mai bună formă energetică (pe care ne-o furnizează somnul). Pe ce vom cheltui această energie? Pe un mic dejun copios? Digestia (mare cheltuitoare de energie) acestui „mic dejun copios” ne va consuma energia, nu ne va aduce noi forţe.
Mai ales micile dejunuri tradiţionale – ouă, brânză, pâine, roşii, ceai, lapte, conserve, prost combinate, consumă o enormă cantitate de energie. Energia nu poate fi furnizată decât după ce mâncarea este absorbită de intestine.
Dacă vom înlocui acest amalgam de alimente (de multe ori combinate absolut haotic) cu fructe, energia acestora va fi asimilată de organism aproape instantaneu (în loc să dureze ore) şi starea de somnolenţă ce urmează micului dejun bogat (tradiţional) va dispărea.
La micul dejun putem mânca fructe, ori de câte ori ne este foame. Mâncatul fructelor pe stomacul gol accelerează şi pierderea greutăţii atunci când este necesar. Caloriile de înaltă calitate care se găsesc în fructe nu vor crea probleme de greutate corpului nostru.

Raţiunea pentru care se recomandă consumul fructelor dimineaţa este legată de desfăşurarea celor 3 cicluri ale corpului nostru:
1. Eliminarea (4 a.m.-12 p.m.). Mâncând fructe în acest interval, căpătăm rapid energie şi favorizăm astfel eliminarea toxinelor. Apa conţinută de fructe are un rol hotărâtor în procesul eliminării. Consumarea altor alimente frânează eliminarea.
2. Consumul alimentelor (12 p.m.-8 p.m.). Putem mânca, dar cu atenţie: digestia alimentelor prelucrate artificial mai mult ne consumă energia. Cel mai bine este să începem cu salate şi pe măsură ce ne apropiem de ora 8, putem consuma şi alimente care conţin proteine, dar corect combinate.
3. Asimilarea (8 p.m.-4 a.m.). Acum corpul nostru îşi extrage substanţele nutritive şi le utilizează. Dacă am combinat corect mâncărurile, în aproximativ 3 ore ajung în intestin, unde ăncepe absorbţia lor de către corp.


Necesitatea purificării

Purificarea corpului nostru este cel mai important ţel al acestui program. Ea este un lucru dificil şi poate neplăcut la început, atât timp cât acumularea toxinelor în corpul nostru a durat 20, 30, 50 sau mai mulţi ani. Nimeni nu deţine vreo formulă miraculoasă care să ne transforme fără efort, peste noapte.
Atât timp cât există reziduuri toxic în organismul nostru, o mare cantitate de energie este cheltuită pentru eliminarea lor. La începutul purificării pot apărea unle efecte scundare, cum ar fi balonarea sau aparentele stări de răceală. Este foarte important să nu faceţi nimic pentru a opri aceste procese de eliminare. Acestea nu sunt însă, în realitate, decât semnele unei purificări rapide şi considerabile a fiinţei noaste. O parte din toxine sunt acumulate în membrane, în mucoase şi în ţesuturi. Eliminarea lor se face prin gât şi nas, ceea ce ne poate da starea de răceală. Fructele au tendinţa să răscoleacă şi să măture toxinele din ţesuturi.
Trebuie să ne amintim că ori de câte ori ne schimbăm obiceiurile alimentare, corpul este tulburat, încercând să se adapteze.
Aceste disconforturi potenţiale pot fi evitate sau măcar diminuate. Trebuie să fim conştienţi că eliminarea totală a toxinelor poate dura luni sau chiar ani, din moent ce şi acumularea lor a ţinut 20-30 de ani. Disconfotul apărut la început arată cât de mare nevoie are corpul nostru de purificare. Est oricum mai bine să ne confruntăm ACUM cu disconforturi minore, decât mai târziu, când s-ar sparge toate în capul nostru, distrugându-ne cu totul. Trebuie să înţelegem că acest program durează o viaţă. Cel mai înţelept este să realizăm o trecere gradată şi lentă, de la modul de viaţă pe care l-am avut până acum, la aplicarea conştientă a principiilor din acest material şi în niciun caz cu o viteză zdrobitoare.

Organismul, având la dispoziţie o atât de mare cantitate de energie nouă, încearcă să elimine brusc toxinele acumulate de ani de zile. Când organismul nostru sesizează că are această energie la dispoziţie permanent, va elimina regulat toate toxinele şi disconfortul iniţial dispare. În nici un caz NU trebuie să ne întoarcem la vechile obiceiuri alimentare (consumul de carne etc.). Eforturile sunt oricum în interesul nostru şi cu siguranţă că rezultatele ne vor depăşi orice aşteptări.
Să dăm printr-o purificare permanentă şansa organismului nostru să funcţioneze la cel mai ridicat nivel posibil, neîmpiedicat de toxine, supragreuate sau boală. Corpul nostru vrea să strălucească! Avem oricând la îndemână uneltele necesare.

Trebuie să ne asigurăm raţia de acizi organici de provenienţă naturală (malic, tartric, citric) pentru că aceştia au în interiorul organismului o reacţie alcalină. Este cunoscut că băuturile acre plac foarte mult copiilor. Se cuvine să nu pierdem din vedere că un sânge înseamnă întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, boală gravă, iar un sânge alcalin înseamnă întotdeauna sănătate. În acest scop, dimineaţa la sculare, putem lua 2 lunguriţe de oţet din mere şi miere de albine, diluate într-un pahar cu apă. Îl putem bea încet, în timp ce ne îmbrăcăm.

„Toate bolile se nasc la umbră şi toate se vindecă la soare.”
proverb napolitan

Expunerea completă a corpului gol la aer curat şi la soare sunt şi ele foarte importante pentru desfăşurarea normală a ciclurilor corpului. Soarele ajută la purificarea organismului prin deschiderea porilor pielii.
Nu se recomandă soluţiile de bronzat şi cremele. Este mult mai bine să vă creaţi singur toleranţa la soare (prin alimentaţie şi practici yoghine). Cremele inhibă şi activitatea glandelor secretoare de uleiuri care menţin pielea suplă şi catifelată.
Încă din cele mai vechi timpuri se ştie de pildă că soarele este cel mai simplu şi mai eficient mijloc de purificare a apei. Recent ştiinţa a descoperit şi ea acest lucru. În urma mai multor experimente, un grup de cercetători din Tel Aviv a observat că ponderea în substanţe toxice ditr-o probă de apă a scăzut până la un nivel neglijabil după ce ea a fost supusă unor radiaţii solare intense. Probele de apă conţineau amoniac, pesticide, ierbicide şi halo-carbonaţi. Prima staţie de purificare a apei prin acest mijloc a fost deja construită la Haifa şi este alcătuită din câteva rezervoare din sticlă foarte mari în care apa este supusă acţiunii purificatoare a razelor solare timp de 12 ore, după care este livrată consumatorilor.
Razele soarelui omoară microbii, inclusiv bacilul Koch. Ele au un efect de stimulare a proceselor fiziologice vitale din organism. Chiar după o expunere scurtă la soare creşte metabolismul şi, odată cu acesta, numărul globulelor roşii şi nivelul hemoglobinei, se accelerează respiraţia, circulaţia sângelui se intensifică, provocând dilatarea vaselor capilare din piele, creşte pofta de mâncare, se ameliorează somnul şi se îmbunătăţeşte sensibil starea generală.
Soarele purifică totodată şi apa conţinută în organismul nostru: astfel se explică în mare parte virtuţile extraordinare pe care le are expunerea la soare.


Postul

Aşa cum am mai spus, atunci când mâncăm, organismul absoarbe ceea ce îi este necesar din mâncare şi apoi încearcă să se debaraseze de resturi. El nu poate face această eliminare eficient atunci când este mai mereu supraîncărcat sau când, de cele mai multe ori, mâncarea este impură. Reziduurile se acumulează atunci în diferite organe, dar mai ales în intestine, unde putrezesc, fiind astfel o sursă de tulburare şi boală pentru întreaga noastră fiinţă.
Totuşi, chiar şi atunci când hrana este pură, ea lasă în organism unele reziduuri şi de aceea se recomandă postul negru, ceea ce are ca efect purificarea eficientă a întregii noastre fiinţe. În majoritatea cazurilor, frecvenţa optimă cu care trebuie practicat postul negru este o dată pe săptămână.
Majoritatea oamenilor au credinţa greşită şi chiar absurdă că dacă omit o masă, li se va întâmpla ceva groaznic. Ei uită că în organismul lor sunt depozitate rezerve pentru cazuri de nevoie şi că acestea ar putea să le întreţină viaţa fără hrană din afară, pe toată durata unei boli obişnuite, de exemplu. Cercetători renumiţi afirmă chiar, în urma studiilor efectuate, că omul are posibilitatea de a rezista fără hrană până la 100 zile. Sunt nenumărate exemplele celor care au ţinut post negru 40 de zile, vindecându-se astfel de boli foarte grave sau pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu.
În post, milioanele de celule care muncesc pentru noi se odihnesc. În general, oamenii nu înţeleg câtuşi de puţin importanţa purificării şi atunci corpul este obligat să o facă singur, folosind mecanismele de urgenţă. Astfel apare uneori ca din senin febra, răceală, apar erupţii pe piele; toate acestea nu sunt decât mijloace naturale de purificare la care organismul apelează atunci când este forţat de împrejurări, adică atunci când este urgentă nevoie.
„Curele de foame” au rol de punere în repaus a întregului tub digestiv, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de purificare a întregii noastre fiinţe.
Dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un puternic miros neplăcut, putem fi siguri că suntem sau că vom fi bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat încă, fizic sau psihic. Mai ales atunci este deci indicat să postim.
S-a observat de mult prin experienţă că un post mai îndelungat depăşeşte cu putere de vindecare toate celelalte procedee. Cine are temperatură, are aproape automat tendinţa de a posti. Postul înseamnă în primul rând curăţire, purificare. Postul curăţă chiar mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin post pot fi evitate uneori şi operaţiile chirurgicale. Medicii care se bazează exclusiv pe medicamente sau chirurgie combat postul cu argumente ştiinţifice savante; ei nu amintesc pacienţilor lor nimic despre post din ignoranţă sau din motive materiale. Cu toate acestea, postul ar trebui prescris tuturor, evident adaptat fiecărui caz în parte.

Aşa cum facem curat în jurul nostru, aşa trebuie să facem şi în corpul nostru.

Postind, reziduurile karmice se elimină gradat şi Lumina interioară se va manifesta din ce în ce mai pregnant în noi. Astfel, vom deveni mult mai uşori şi mai fericiţi. Din acest motiv, toate căile spirituale autentice recomandă în unanimitate postul alimentar. Postul este aşadar o modalitate foarte simplă şi la îndemâna fiecăruia din noi de a deveni uşori din nou, de a ne redobândi sau de a ne păstra puritatea şi libertatea. Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi cu uşurinţă să ne abţinem şi de la sentimente şi gânduri negative. În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să renunţăm şi să fim detaşaţi, pentru că înţelegem că această tendinţă instinctuală şi permanentă de a acumula este cea care ne împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi.
La început este posibil să apară dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin, dar nu avem deloc de ce ne teme, este normal. În scurt timp, oricare ar fi senzaţiile neplăcute, acestea dispar, făcând loc calmului, unei stări de bine interioară şi destinderii întregului corp. Nimeni nu a murit din cauză că a postit din când in când. Vom vedea că dacă putem suporta puţină neplăcere şi ne continuăm cu încredere postul, vom vedea că într-o zi sau două tulburările interne fac loc unei liniştiri extraordinare.
Oamenii care se simt tulburaţi postind sunt chiar cei care au cea mai mare nevoie de post: tulburarea este dată de cantitatea însemnată de reziduuri vărsate brusc în sânge şi eliminate în timpul postului. Oamenii ignoranţi îşi imaginează că postul îi va slăbi şi le va da un aspect neplăcut şi nesănătos. Acest lucru poate fi adevărat la început, dar apoi totul se schimbă: te mişti mai uşor, pielea devine strălucitoare şi devii mult mai plăcut la privire. Dacă nu cunoşti limbajul Naturii, te poţi speria de moarte de cel mai mic disconfort. Gândeşti: „aceste palpitaţii sunt semnele unui grav pericol; mă simt atât de slăbit!” şi începi să mănânci, după care totul devine la fel ca la început. Cum perturbările dispar atunci când începi să mănânci, tragi concluzia că ai avut dreptate în întreruperea postului, dar în realitate, nu este deloc aşa.
Numai frica şi ignoranţa împiedică oamenii să postească şi să se regenereze astfel cu rapiditate.
Dacă suntem serios interesaţi de purificarea fiinţei noastre, trebuie să gândim altfel, focalizându-ne preponderent şi plini de încredere asupra transformărilor binefăcătoare pe care le va produce postul în fiinţa noastră.
Refuzând să aşteptăm, facem aceeaşi greşeală ca oamenii care iau pastile pentru a-şi opri febra. Aceasta îi poate face să se simtă mai bine pe moment, dar a coborî febra în mod nenatural, nu face decât să ascundă simptomele şi pregăteşte calea pentru o boală mai serioasă. Este mai bine să lăsăm organismul să acţioneze singur: când este supraîncărcat, el reacţionează, făcând tot ce poate pentru a elimina cât mai repede reziduurile. Această strădanie a organismului de a dizolva şi elimina toxinele dă temperatură, care produce curăţire interioară. Cum putem ajuta organismul să o facă? Bând apă fierbinte. Câteva ceşti succesive vor coborî febra imediat. Vasele sanguine se dilată şi sângele va circula liber, ducând mai uşor impurităţile afară din corp pe căi fireşti de eliminare.
Atunci când postim, se declanşează exact aceleaşi mecanisme de purificare ca şi atunci când avem febră. Apa fierbinte poate fi deci deosebit de utilă atunci când postim. Putem s-o aducem la punctul de fierbere şi apoi o vom lăsa să se aşeze puţin. Când spălăm vasele cu apă rece, ele rămân unsuroase; în mod asemănător apa fierbinte este necesară şi în organismul nostru pentru a dizolva mai uşor şi mai eficient toxinele şi pentru a le scoate din organism prin pori, rinichi, etc. Ca rezultat, ne vom simţi complet transformaţi şi întineriţi. Putem bea, de asemenea, apă fierbinte în fiecare zi, ănainte de micul dejun; este un excelent remediu împotriva multor boli. Poate că la început apa fierbinte nu este prea apetisantă, dar puţin câte puţin, vom începe să conştientizăm că este bună. Apa fierbinte este un remediu excelent şi în plus este simplă şi ieftină.
Să adăugăm câteva cuvinte despre cum trebuie terminat un post care a durat câteva zile.. Dacă mâncăm normal, brusc, acest fapt poate fi dăunător. Trebuie început cu puţină hrană lichidă (supe „lungi”, sucuri de fructe, legume) care este treptat sporită şi făcută mai consistentă. Timpul până la reluarea alimentaţiei normale este la fel de important ca însuşi postul. După un asemenea post, suntem plini de sentimente cu totul noi, subtile şi minunate, avem adevărate revelaţii, ne simţim şi arătăm mai tineri, mai liberi, ca şi cum ceva apăsător din fiinţa noastră a fost înlăturat.
După un post de 24 de ore, cel mai bine este să mâncăm, la prima masă, o salată de fructe sau verdeţuri crude (varză, morcovi, etc.) şi să evităm alimentele mai grele (lactate şi uleioase), pe care le putem consuma la 2-3 ore după acestă masă de fructe/ legume. Salata de vegetale crude reprezintă de altfel cea mai bună alegere pentru felul întâi la oricare masă.
Din punct de vedere astrologic, există anumite corelaţii între postul negru şi ziua în care este ţinut. Efectuat cu regularitate în aceeaşi zi, duce în timp la asimilarea în propria noastră fiinţă a diferitelor aspecte benefice şi la armonizarea cu influxurile subtile astrale ale sferelor de forţă şi influenţă planetare. Toate acestea se petrec prin misteriosul fenomen al rezonanţei cu sfera subtilă de forţă a unei anumite planete. Corespondenţa planetelor: luni – Luna, marţi – Marte, miercuri – Mercur, joi – Jupiter, vineri – Venus, sâmbătă – Saturn, duminică – Soarele.

Spre exemplu, postul negru de marţea duce în timp la eliminarea confruntărilor, a situaţiilor de viaţă ce implică violenţa, a accidentelor, etc.; postul negru de miercurea permite asimilarea armonioasă a influxului subtil mercurian, care guvernează legăturile de orice fel, schimburile, mişcarea şi adaptarea, abilitatea de a intermedia şi a comunica, afacerile optimismul; postul negru de vinerea permite asimilarea rapidă în fiinţa noastră a aspectelor ce ţin de afectivitate, iubire, armonie, frumuseţe, transfigurare, senzualitate rafinată, simpatie, atracţie magnetică, farmec şi exaltare copleşitoare, pacea lăuntrică paradisiacă (numită adeseori FERICIRE) şi ne permite astfel să trezim, să amplificăm în noi şi ulterior să trăim plenar, cu toată fiinţa noastră aceste aspecte; postul negru de duminică ne solarizează şi ne purifică considerabil fiinţa, arde karma negativă acumulată (altfel spus, păcatele), favorizează deschiderea către şi apropierea de aspectele spirituale înalte, de Dumnezeu.


Proteinele

„Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă
de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.”
Facerea 1.29

Proteinele sunt cele mai complicate componente ale alimentelor şi fireşte asimilarea şi utilizarea lor sunt şi ele cele mai complicate. Dacă cel mai uşor de descompus este fructul, cel mai greu de descompus în elemente pe care corpul să le poată folosi, este proteina. Când consumăm alimente care conţin proteine, energia cheltuită pentru digestie este mai mare decât pentru oricare alt aliment. Cu cât mâncăm mai multe proteine, cu atât consumăm mai multă energie pentru descompunerea lor. Noi nu avem nevoie de atât de multe proteine, pentru că organismul (sănătos) poate recicla până la 70% din deşeurile proteice. Astfel, pierdem numai 23 de grame de proteine pe zi, prin fecale, urină, păr, piele moartă şi transpiraţie. Pentru a completa această cantitate pierdută, ar trebui să mâncăm 750 g de proteine pe lună; majoritatea oamenilor din ţările dezvoltate mănâncă mai mult. Consumând mai mult decât avem nevoie, corpul nostru este suprasolicitat în încercarea lui de a elimina surplusul. Proteina în exces nu numai că ne fură energie, dar va fi depozitată în corpul nostru ca reziduu toxic şi astfel apare creşterea bolnăvicioasă în greutate, deoarece nu există energia necesară pentru a elimina în mod eficient toxinele. A doua zi apare un alt surplus de proteine şi tot aşa, încât în timp situaţia se agravează.
Organismul uman poate folosi sau asimila proteinele exact în forma în care sunt consumate. Defapt, proteina nu apare în corpul omului prin consumul de proteine, ci din aminoacizii din mâncare. Proteina din carnea consumată diferă de proteina umană. Ea trebuie descompusă în aminoacizii care o compun. Apoi, organismul nostru recompune aminoacizii (îi sintetizează) în proteine proprii corpului uman. Valoarea practică a unui aliment este dată de aminoacizii care îl compun. Animalele şi omul nu au puterea să sintetizeze cei 8 aminoacizi esenţiali. Plantele însă îi pot sintetiza din aer, apă, pământ şi tocmai de aceea animalele şi omul depind de proteinele din plante.
Există 23 de aminoacizi diferiţi. Toţi sunt importanţi, altfel nu ar mai exista. 15 din ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar 8 trebuie luaţi din mâncarea consumată. Consumarea regulată a fructelor, vegetalelor, nucilor, seminţelor, a polenului şi a mierii de albine, a laptelui crud ne va asigura toţi aminoacizii necesari exact ca şi altor mamiferecare nu consumă carne şi totuşi nu au deficienţe proteice. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi, îi ia de aici. Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizii necesari în sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi, ficatul îi extrage de acolo şi îi depune în el până va fi nevoie de ei. Dacă nivelul aminoacizilor în sânge scade, datorită consumului lor de către celule, ficatul îi repune înapoi în circulaţie. De asemenea, şi celulele îi pot depozita şi repune în circuit. Deoarece majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multă proteină decât le este necesar pentru susţinerea vieţii lor, celulele retransformă proteinele lor în aminoacizi şi îi depozitează în sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor, realizăm cu uşurinţă faptul că proteinele conţinute în carne nu sunt necesare în alimentaţie.
Cei 8 aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza, trebuie luaţi din alimente. Polenul, legumele (ardeiul gras, morcovii, varza albă şi roşie, conopida, castraveţii, vinetele, mazărea verde şi uscată, cartofii, dovleceii, ceapa şi usturoiul, păstârnacul, pătrunjelul, prazul, ridichile, salata, sfecla roşie, spanacul, sparanghelul, năutul, soia, lintea, fasolea), ciupercile, cerealele (hrişca, grâul, meiul, orezul, orzul, porumbul, secara), fructele (afinele, coacăzele, piersicile, caisele, căpşunile, cireşele, vişinele, merele, perele, gutuile, prunele, smochinele, curmalele, stafidele, zmeura, fragii, murele, portocalele, lămâile, mandarinele, grapefruit-ul, mango, avocado, bananele, etc.) şi laptele (şi derivatele sale) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) aceşti 8 aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Pe lângă toate acestea, aminoacizii sunt conţinuţi în aceste produse naturale şi în plante, în cantitate mai mare decât în cărnuri.
Se pune întrebarea dacă organismul nostru este „proiectat” pentru a mânca carne. Trebuie urmărite următoarele aspecte:

◘ Cărnurile nu ne furnizează combustibil, energia se găseşte în carbohidraţi. Carnea însă nu conţine carbohidraţi, deci nu furnizează energie. În general se crede despre carne că este un aliment dătător de forţă. În realitate, este doar un mijloc de a biciui organismul, asemenea cafelei. Cărnurile sunt de aceea interzise în alimentaţie.
În discuţii ni se spune adesea despre alimentaţia pe bază de crudităţi: „dacă ar trebui să munceşti din greu, atunci ai vedea!” … adică n-ai putea rezista numai cu hrana pe bază de crudităţi. Experienţa a mii de oameni care au o alimentaţie exclusiv lacto-vegetariană şi au efectuat munci grele arată că şi în această situaţie, hrana vie este superioară. Ei nu au fost chinuiţi atunci de oboseală sau sete.

◘ Sănătatea noastră depinde foarte mult de fibrele pe care le consumăm. Printre altele, ele previn constipaţia şi hemoroizii. Carnea nu coţine aceste fibre.

◘ Un lanţ proteic conţine de la 51 până la 200.000 aminoacizi. Când mâncăm carne, acest lanţ trebuie descopus (rupt) complet şi reasamblat în proteina umană, ceea ce necesită un efort considerabil. Pe de altă parte, aminoacizii sunt foarte delicaţi. Căldura gătitului îi coagulează sau îi distruge, făcându-i aproape inutilizabili pentru organism. Ei devin toxici şi trebuie eliminaţi. Dacă există energie pentru aceasta. ..

◘ Carnea este interzisă în alimentaţie deoarece provoacă în timp apariţia multor boli. De exemplu, fiind foarte bogată în grăsimi saturate (diferit de cele foloite pentru producerea energiei) carnea provoacă atacul de cord (colesterol).

Încă ceva în legătură cu proteinele de origine animală. Renunţarea totală la carne nu înseamnă şi renunţarea la lapte, brânzeturi sau ouă! Laptele crud conţine cea mai completă proteină ce poate exista.

Aspecte mai puţin cunoscute ale consumului de carne

Diferenţa între dieta lacto-vegetariană şi cea carnivoră stă în primul rând în cantitatea de raze solare cu care sunt impregnate: fructele şi legumele sunt împregnate cu lumină solară într-o asemenea măsură încât se poate spune ca sunt lumină condensată. Mâncând fructe şi legume, absorbim lumină solară şi din ele nu rezultă aproape deloc materie reziduală. Carnea este, comparativ, săracă în lumină solară şi de aceea se strică repede.
Alimentaţia VIE (lacto-vegetariană) este cea mai bună, mai uşoară şi mai eficientă cale către frumuseţe. Înmulţirea celulelor şi regenerarea organismului este mult accelerată prin intermediul ei, încât pielea rămâne sau redevine elastică şi este oprită formarea ridurilor.
Apoi, ea regularizează activitatea glandulară şi metabolismul şi, pin acestea, sunt gradat eliminate multe afecţiuni penibile,printre care obezitatea şi subnutriţia. Cele mai mici vinişoare ale pielii sunt păstrate curate, bine irigate cu sânge şi de aici înfăţişarea proaspătă şi tinerească pe care o au vegetarienii. În acelaşi fel, crudităţile vindecă hipertensiunea, anghina pectorală şi împiedică infarctul miocardic. Cel ce foloseşte regimul naturist, trăieşte o întinerire treptată, care îl aduce oarecum în preajma vârstei de 20 de ani; aceasta este valabil chiar şi în privinţa vieţii sexuale.

◘ Consumul de carne de exemplu produce rezonanţa cu energii inferioare şi acest fapt ne leagă de fiinţele demoniace ce se devorează unele pe altele precum animalele sălbatice. Carnea folosită ca aliment reprezintă o invizibilă dar foarte puternică legătură cu teama, cruzimea, lipsa de control, dominaţia instinctelor, într-un cuvânt cu animalitatea. Dacă am fi înzestraţi cu puterea paranormală a clarviziunii, am fi îngroziţi de culorile absolut respingătoare din aura unei fiinţe care se hrăneşte cu carne.
Mâncarea pe care o mâncăm întră în sângele nostru, devine parte din noi şi ne alcătuieşte fiinţa lăuntrică. Carnea corespunde anumitor trăiri care vor fi manifestate prin gândurile, sentimentele şi acţiunile noastre: violenţă, egoism, sexualitate degradantă şi înrobitoare. Consumul de carne atrage prezenţa unor entităţi grosiere şi ne face să coabităm cu ele într-un fel de simbioză degradantă şi penibilă. Evanghelia spune: „oriunde este stârv, vor fi şi vulturi adunaţi” şi acest adevăr e valabil în toate planurile manifestării: fizic, astral, mental. Dacă dorim să fim sănătoşi, nu trebuie să atragem vulturii, hrănindu-ne cu stârvuri, pe niciun plan! După aceea, chiar dacă ne plângem că suntem agresaţi, devoraţi, că avem stări proaste şi o viaţă neîmplinită, nimic nu ne va ajuta, va trebui să suferim în mod inevitabil. Uşile Împărăţiei Cerurilor ne vor rămâne închise până în clipa în care ne vom transforma interior. Cerul nu se manifestă prin cineva care este împur sau grosier fizic, astral sau mental.

health 1

1.Hrana vie rezolvă problema oamenilor
2.Formarea cancerului
3.Diferite vindecări
4.Pentru ce tip de alimentaţie este creat omul?
5.Prejudiciile fierberii alimentelor
6.Munca grea şi hrana crudă
7.Devalorizarea laptelui prin pasteurizare
8.De ce trăiesc oamenii mai mult?
9.Zahărul alb (rafinat)
10.Pâinea albă şi pâinea neagră
11. Sarea de bucătărie
12. De ce nu băuturi fierbinţi?
13. Cantitatea de acid din corp
14. Adaosuri la preparatele de crudităţi: Proteinele
15. Zahăr, miere, smochine
16. Mixer şi aparat de sucuri
17. Vegetarianul şi laptele
18. Reţete
19. Postul (de vindecare)
20. Insomnia


Hrana vie rezolvă problema oamenilor

Bolile de care suferă omul iau naştere mai ales pe calea alimentaţiei şi pot fi vindecate tot numai pe calea unei alimentaţii corecte.
În timp ce alimentaţia moartă (fiartă) produce un sânge şi totodată un organism otrăvit şi slăbit, prin crudităţi – deci prin hrana vie – aceste otrăvuri sunt dizolvate şi eliminate.
În anul 1940, cercetătorul american E. H. a făcut cercetări asupra substanţelor vitale propriu-zise – ENZIMELE. El a descoperit că enzimele sunt purtătorii vieţii la orice creatură şi procuratorii de viaţă-n alimentaţia noastră (atât timp cât nu sunt distruse prin fierbere).
Este uluitor cum ştiinţa nu a preţuit corespunzător aceste descoperiri extraordinare şi nu a făcut nicio propagandă în favoarea enzimelor.
De ce? Este limpede! Enzimele sunt purtătorii de viaţă ce pot fi gasiţi numai in hrana vie, nefiartă. Deci nu pot fi fabricate şi astfel nu pot să constituie o “afacere” [pt comercianţi]. Dacă bolnavii, prin alimentaţie de crudităţi pot fi vindecaţi fără bani (de mancat, oricum, omul trebuie sa manânce), pe cine să-l intereseze acest lucru, ca să-i facă propagandă? Şi medicii, cei mai mulţi, nu au cunoştinţă despre imensa valoare de vindecare a crudităţilor. În ciuda tuturor cunoştinţelor ştiinţifice şi experientelor, poporul a fost lăsat in necunoştinţă în privinţa aceasta.
Funcţiile enzimelor trebuie recunoscute ca adevărate minuni, ca o taină în faţa căreia omul trebuie să-şi recunoască neputinţa. Asigurarea celulelor corpului cu enzime alimentare constituie o lege a naturii. Aşa că lăsăm acum pe seama cititorului să decidă dacă distrugerea acestor enzime prin fierbere, pasteurizare sau alte procedee, aşa cum apar în industria alimentară, nu reprezintă un pacat împotriva naturii şi a Creatorului ei.
Pierderea cea mai importantă ca urmare a lipsei de enzime o constituie devalorizarea sărurilor nutritive ca: fosfor, calciu, sulf, fier şi multe altele, din care cauză iau naştere boli supărătoare sau altele sunt favorizate. Chimiştii susţin că prin fierbere se distrug sărurile nutritive. Ei au dreptate. Insă ceea ce se pierde la fiert, sunt enzimele care sunt legate organic de săruri. Fără enzime corespunzătoare, aceste săruri nu pot fi bine transformate-n corp. De aceea, rămân în cea mai mare parte fără valori organice, se transformă în săruri minerale anorganice.
[...] Alimentele fierte dovedesc o mai mare cantitate de deşeuri şi acizi care ajung în sânge, pentru ca apoi să fie eliminate cum este normal. Dar deoarece organele excretoare nu sunt dezvoltate pentru o aşa mare cantitate, acestea se depun în mare parte în corp şi pricinuiesc suferinţă.
[...] Se aruncă vina pe un germen de boală sau pe un aşa-numit virus; cauza acestuia este tot sedimentarea, fără de care virusul nu poate face niciun pas. Un corp curăţit prin crudităţi nu se îmbolnăveşte. Se merită de mii de ori schimbarea de regim. Suntem eliberaţi de teama de boli, de virusuri. Gripa constituie o “soluţie de nevoie” la care apelează natura, pentru a curăţi din când în când corpul, pentru că boala aceasta obligă la nemâncare.
Vrei ca copilul tău să fie ferit de boli de copii şi să nu aibă nevoie de vaccinuri, (care sunt foarte daunătoare)? Atunci caută să cunoşti hrana naturală. Copiilor le plac mult crudităţile. Dragostea părinţilor să se dovedească prin aceea că ei înşişi dau un exemplu bun schimbând regimul de alimentaţie.
“Papagalul vecinului nu are voie să mănânce alune prăjite (numai crude), pentu că se îmbolnăveşte”, a spus cineva. De ce au voie copiii noştri, pe care ar trebui să-i iubim mai mult, să mănânce alune prăjite? Animalelor din gradina zoologică este interzis să li se dea mâncare gătită, pentru că s-au îmbolnăvit odată din această cauză. De ce nu li se spune acest lucru şi oamenilor care s-au îmbolnăvit tot din această cauză?


Formarea cancerului

Există o corelaţie izbitoare între lipsa de hrană crudă şi formarea cancerului. Prin această lipsă, deci prin lipsa enzimelor, divizarea celulelor – după cum am mai spus – suferă şi ea, pentru că nu mai poate fi corect dirijată.
Astfel, iau fiinţă aşa-numitele celule false, care degenerează în excrescenţe care duc la formarea de abcese, cancere, tumori si miome.
[…] Există anumite popoare primitive, care aproape că nu cunosc cancerul şi alte boli de nutriţie. Un astfel de popor era tribul Hunza, dintr-o vale foarte izolată a munţilor Himalaya. Acolo nu se ştia nimic despre fabrici de produse alimentare, de îgrăşăminte artificiale şi chimicale. Laptele, ca şi majoritatea alimentelor, era consumat în stare crudă. Din păcate, în acea vale liniştită din Hunza, s-a construit o stradă. Aşa a început şi acolo civilizaţia. Zahărul alb, sarea de bucătărie şi altele asemănătoare şi-au făcut intrarea acolo şi subminează sănătatea acestui popor.

◘ Viitoarele mame care se hrănesc cu crudităţi, au naşteri mai uşoare.
◘ Acum se stăruie chiar la îndepărtarea însemnelor „bio” şi „cultivat biologic”; cu alte cuvinte, să se facă totul pentru a face imposibilă apariţia pe piaţă a agriculturii biologice.


Diferite vindecări

Prin alimentaţie de crudităţi şi post poate fi vindecată orice boală.
[…] Nu numai bolile grave pot fi vindecate prin regim de crudităţi, ci şi neplăceri mai mici, care nici nu sunt socotite ca boli, de exemplu: dureri de cap, eczeme, răsuflare urât mirositoare, oboseala şi constipaţia.
Cineva a susţinut că crudităţile ar putea să înlocuiască somnul deficitar. Chiar în ziua următoare, în ciuda lipsei de somn, nu s-a simţit nici obosit, nici nu a simţit nevoia de somn.
Chiar şi un regim de crudităţi parţial, poate procura destul de multă putere de rezistenţă, trebuind îndepărtate, pe cât este poibil, următoarele preparate gătite: pâinea albă, prăjiturile, folosirea zilnică a cărnii (cel mult 1-2 ori pe săptămână), ouă fierte, lapte fiert/ pasteurizat, alimente grase sau fierte în grăsime, slănină, zahăr alb, ciocolată şi excesul de sare.


Pentru ce tip de alimentaţie este creat omul?

[…] Ce categorie de animale sunt mai aproape de om în ceea ce priveşte aparatul digestiv? Cumva categoria animalelor de pradă, a ierbivorelor, a omnivorelor (porc) sau a acelora ce se hrănesc mai ales cu fructe (maimuţa)?
Gorila, de exemplu, nu manâncă nici un pic de carne. Maimuţa antropoidă este singurul animal al cărui aparat digestiv se potriveşte întocmai cu al omului. De exemplu, intestinul carnivorelor este de 5 ori mai mic decât cel uman. Măselele lor sunt zimţate, pe când ale omului sunt tocite. Saliva lor este acidă, pe când a omului este alcalină. În interior, intestinul lor este neted, pe când al nostru e pliat.
Limba lor are o suprafaţă aspră, în timp ce noi avem o limbă netedă; chiar şi acidul gastric este mult mai puternic la animalele de pradă.
[…] un carnivor poate mai uşor să mistuie plante şi fructe decât ar putea un mâncător de fructe şi vegetale (de ex. vaca, maimuţa, omul), să digere carne. Deoarece acidul clorhidric al omului era prea slab pentru digestia cărnii şi pentru că intestinul său ondulat şi de 5 ori mai mare decât al animalelor carnivore, carnea întârzie prea mult aici, ceea ce produce putrefacţia şi mirosul urât. Substanţele de putrefacţie ajung apoi prin pereţii intestinului în sânge şi provoacă boli. Susţinătorii teoriei evoluţioniste şi-ar putea sparge capul cugetând pentru ce aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat treptat la alimentaţia carnată sau măcar nu a ajuns la fel cu al omnivorelor, după ce noi oamenii ne-am obişnuit de secole cu mâncarea de carne! Aceasta pune un semn de întrebare teoriei lor. Toate acestea nu ne dovedesc suficient că omul s-a hrănit greşit, de aceea este atât de gata să se îmbolnăvească de orice boală posibilă?
Animalele erbivore nu au ghiare pentru a vâna carne. Omul şi maimuţa sunt singurele creaturi utilate cu mâini, cu care să se poată căţăra pentru a-şi lua fructe din pom, o dovadă că pentru hrănirea lor au nevoie în primul rând de fructe. Civilizaţia a provocat schimbări fundamentale in felul de viaţă al oamenilor, dar aparatul său digestiv a rămas acelaşi. Şi azi el este exact la fel cu al maimuţelor antropoide; în consecinţă, şi alimentaţia sa ar trebui să conste în primul rând din fructe. Între acestea trebuie socotite şi nucile şi seminţele. Maimuţa nu ştie nimic despre fiert, sare de bucătărie, zahăr alb, despre otrăvuri conservate!
Referindu-ne la noi, cu cât pregătim mesele mai naturale, cu atât suntem mai sănătoşi.
În urma acestor constatări, nu suntem indemnaţi să ne amintim de întâia dintre toate legile de nutriţie? Cea pe care Creatorul le-a dat-o primei perechi de oameni şi care este scrisă pe prima foaie a Bibliei: „Iată v-am dat orice iarbă care face sămânţă i orice pomi fructiferi care fac sămânţă, pentru hrana voastră”. Aceasta are valoarea unei legi a naturii, pentru că pentru aceasta au fost creaţi.
Sunt multe soţii tinere, care din dragoste pentru soţii lor, caută să-i servească „cu ce este mai bun”. Mai târziu auzim printre cunoştinţe că unul sau altul a murit în vârstă de 40-50 ani de cancer, scleroză multiplă, stop cardiac sau una dintre bolile noastre de civilizaţie. Jumătate din avere a fost dată medicilor, dar toţi specialiştii au fost fără putere.
Aceste tinere doamne au avut intenţii bune şi au osândit pe soţii lor la o moarte sigură, prematură, numai din neştiinţă, cu totul neintenţionat prin arta lor culinară.


Prejudiciile fierberii alimentelor

[...] Vegetarienii renunţă într-adevăr la folosirea cărnii, dar fierb cele mai multe mâncăruri. Chiar dacă aceasta se face cu grijă, de exemplu, prin fierbere la aburi, nu este totuşi nicio deosebire între acest sistem şi fierberea obişnuită.
În ambele cazuri sunt distruse substanţele cele mai de seamă, enzimele.
Zarzavaturile fierte în apă sunt cele mai mult devalorizate. Aşa scrie un cercetător american, Dr. Gerson, în cartea sa „Dureri şi suferinţe”: „Dacă varza se fierbe obişnuit, îşi obţine doar a 40-a parte din valoarea sa iniţială”. Astfel de realităţi ne atrag atenţia. Pe lângă enzime, vitaminele se pierd şi ele în mare măsură. Foarte importanta Vitamină C, a cărei sarcină principală este curăţirea sângelui, are o pierdere totală prin fierberea mărunţită a alimentelor şi la fierberea laptelui; la alte alimente, pierderea parţială. Multe săruri se pierd în apa de fierbere şi aburi. Zarzavatul însuşi nu mai are nimic în el. Proteinele pierd la temperatura de fierbere 2/3 din valoarea lor nutritivă, parte prin coagulare, parte prin distrugere. Totodată, proteinele fierte produc mai multe reziduuri şi acizi în timpul metabolismului.
Pierderile de calciu, fier, kaliu, magneziu, siliciu, iod şi alte săruri minerale sunt tot pricinuite prin fiejjrbere. Lipsa de enzime are ca urmare faptul că aproximativ ¾ din aceste săruri nutritive importante nu pot fi valorificate de celulele corpului, în caz că acestea mai există. Cu aceste pierderi enorme, cei mai mulţi oameni sunt subalimentaţi, chiar având stomacul PLIN. Cu toată mulţimea banilor care sunt cheltuiţi pentru hrană, pe mesele noastre apar totuşi mâncăruri de valoare scăzută. Prin fierbere sunt deteriorate chiar şi amidonul şi fructoza, care îşi schimbă compoziţia chimică. În acest fel, ajung o primejdie pentru oameni, oameni care înclina spre obezitate (acest lucru nu se întâmplă în stare crudă).
Fructele crude sunt suportate chiar şi de diabetici, dar nu cele fierte; este o altă dovadă a schimbării dăunătoare, suferită de zahăr şi de amidon prin fierbere.fructele nu ar trebui fierte sau sterilizate sub nicio formă. Pentru conservare se recomandă congelarea lor.
◘ Uleiul presat la cald [uleiul obişnuit] provoacă obezitatea, iar cel presat la rece o fac să scadă.

Cât sacrifică omul pentru plăcerea cerului gurii! De altfel, gustul ar putea fi uşor reeducat, pentru că se ştie că el este o obişnuinţă.
Apropo de plăcerea „cerului gurii”, prefer mai mult alimentaţia mea de astăzi, decât mi-a plăcut cea de dinainte. Îmi amintesc bine de trecerea mea de la vechile obiceiuri. Sardele în ulei, în cutii de tablă, erau la acea vreme preferinţa mea. Când am început să schimb regimul, mi-am propus ca pe viitor să-mi cumpăr câte o cutie pentru sfârşitul de săptămână. Dar nu cumpăram două, pentru că ceea ce ne este preferat şi vrem să abandonăm, nu trebuie ţinut în casă, ispita ar fi prea mare. După un timp, mi-am cumpărat la 14 zile o cutie de sardele şi apoi tot mai rar. După aproximativ o jumătate de an, nu mai simţeam nevoia de sardele. Am găsit multe alimente preferate. Acest gând ar trebui să ne îndemne cu bucurie la schimbarea regimului.


Munca grea şi hrana crudă

În discuţii despre crudităţi, mi se spune adesea: „dacă ar trebui să munceşti din greu, atunci ai vedea!”... anume, dacă aş putea rezista numai cu hrana de crudităţi. Ocazional, am efectuat şi eu muncă grea şi chiar în această situaţie, hrana crudă şi-a dovedit valoarea. Nu mai eşti chinuit de oboseală şi sete.
După rapoartele pe care le avem, căndva au fost examinaţi în Germania muncitori de muncă grea, asupra capacităţii lor de muncă. Unii erau carnivori înfocaţi, alţii, adepţi ai crudităţilor. Cine rezista de două ori mai mult la acea muncă de 2 ori mai mult la acea muncă de tăvăleală? După calculele făcute, naturiştii. Există dovezi!
Un dublu campion olimpic la înot pe distanţe lungi, Roos – din America, care a câştigat medalia de aur la Roma şi la Sidney, a publicat o carte în care mărturiseşte printre altele că mesele sale sunt alcătuite din 90% crudităţi, cu reţinere de la orice fel de preparate din carne. El atribuie rezistenţa sa neobişnuită crudităţilor şi adaugă mai departe în lucrarea amintită că, în concursuri, el de abia atunci face uz de întreaga putere de rezistenţă, când ceilalţi, aproape de ţintă, obosiţi şi istoviţi – cedează.
În general se crede despre carne că ar fi un aliment dătător de forţă. În realitate, este doar un mijloc de a biciui, asemenea cafelei. Aşa-zisa putere se pierde după puţin timp şi se instalează moleşeala. Este neîntemeiată comparaţia cu efectul alimentaţiei cu carne la animalele de pradă, deoarece acestea devorează carnea cu piele şi păr şi organismul lor a fost creat pentru acest fel de alimentaţie. În afară de aceasta, carnea fiartă conţine numai o fracţiune din valoarea nutritivă a celei crude. După cum am văzut mai sus, proteina îşi pierde prin fierbere 2/3 din valoare, sau poate fi chiar complet distrusă. Chiar şi fierul din carne devine anorganic şi prin aceasta aproape nefolosibil. În ce priveşte vitaminele, putem spune că nici nu mai există. În plus, niciun alt aliment nu încarcă şi nu acidulează sângele mai mult decât carnea. Ceea ce favorizează mult bolile.


Devalorizarea laptelui prin pasteurizare

Laptele îşi pierde din puterea de viaţă şi de nutriţie de îndată ce este încălzit sau fiert. Cunoscutul biolog canadian H. Tobe scrie în cartea sa „Enzimele – scânteia vieţii”, că prin încălzire şi pasteurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizarea alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pentru noi, sunt distruse. Prin aceasta, elementele principale ale laptelui, in special calciul, fierul şi fosforul sunt doar în mică măsură primite de corpul nostru. Tot restul se sedimentează şi încarcă sângele.
Germeni ai bolilor care mişună pretutundeni, în ciuda pasteurizării, găsesc în sângele încărcat de reziduurile produse de pasteurizarea laptelui, un teren propice pentru a se dezvolta.
Un cercetător englez, J. H. Oliver, confirmă aceste adevăruri în cartea sa „Proven remedies” astfel: „De ce o ramură uscată este atacată de viermi şi bacterii şi nu una sănătoasă, care este plină de suc şi viaţă?”
Cercetătorul mai adaugă că: laptele este o capodoperă dietetică. Dacă este pasteurizat, devine o uşă deschisă pentru boli şi moarte. El a descoperit că laptele crud constituie o apărare activă împotriva cariilor dentare.
Singurul avantaj al pasteurizării constă în faptul că în felul acesta, laptele poate fi păstrat mai mult timp şi transportat fără a se altera. Consumatorului însă, nu-i aduce niciun folos, ci doar pagubă distrugătoare. Să nu uităm că laptele crud conţine mai mult calciu decât orice alt aliment. Calciul este cel mai important dintre toate sărurile minerale, îndeosebi pentru oase şi nervi. 90% din popor suferă de lipsă de calciu. Multe boli, chiar şi sciatica, artroza, boli ale coloanei vertebrale, ale încheieturilor şi de inimă, dar şi fracturile sunt o consecinţă a lipsei de calciu. Pentru a îndepărta această lipsă, trebuie să bem zilnic puţin lapte crud.
Cu o cură de lapte crud pot fi vindecate boli grele.
Cine vrea să se hrănească ieftin şi totuşi foarte sănătos, foloseşte mult lapte crud. Iaurtul îşi pierde în parte valoarea prin fierbere (enzime, vitamine, proteine, calciu). În plus, acidul răpeşte corpului calciul. Dimpotrivă, laptele nefiert, cel mai bun procurator de calciu, este 80% bază şi neutralizează, asemeni zarzavaturilor, toxinele acide dăunătoare din organism. De aceea vindecă boli. Laptele prins este însă inofensiv.
Laptele nefiert lucrează ca purificator şi nu pierde nimic din valoarea lui sanitară. Laptele nefiert nu se purifică numai pe sine, ci, după consumare, el curăţă intestinele de putrefacţii şi agenţi patogeni, in timp ce laptele fiert sau cel pasteurizat putrezeşte. El este mort şi nu mai are putere de curăţire şi de vindecare.
„Fetiţa mea care are 7 ani, incepând din primele săptămâni, a primit lapte de vacă nefiert, diluat corespunzător. Până astăzi a rămas neatinsă de toate bolile de copii şi s-a dezvoltat minunat.”
◘ Laptele crud vindecă pentru că leagă acizii. În plus, pentru convalescenţi, este alimentul cel mai uşor digerabil.


De ce trăiesc oamenii mai mult?

Este categoric că acum 50-100 ani, strămoşii noştri fierbeau totul, cu excepţia unor fructe. Atunci fierberea era socotită ca o bună predigestie! Atunci când cu vreo 100 ani în urmă, Louis Pasteur a inventat pasteurizarea împotriva agenţilor patogeni, s-a răspândit în toată ţara o spaimă a bacililor care mai persistă şi azi. Prin ziare, cărţi, cursuri de bucătărie şi de către medici, s-a trâmbiţat că totul ar trebui bine fiert şi pasteurizat.
De abia când marele medic şi pionier al sănătăţii Dr. Bircher, acum câteva decenii a descoperit Müsli-ul şi a recunoscut valoarea ridicată a salatelor şi fructelor crude, aşezându-le pe masă ca hrană, începu perioada unui fel de viaţă mai sănătos.
Industria farmaceutică a acţionat şi ea în prelungirea vieţii omului prin faptul că mijloacele ei lungesc bolile, dar nu le vindecă. Aşa că bolnavii nu pot nici să trăiască, nici să moară. După cum s-a mai spus, se încearcă vindecarea simptomelor şi nu a omului întreg. În plus, medicamentele au de cele mai multe ori efecte secundare nocive. Dacă o boală dispare, ea fie că reapare mai târziu, fie că apar în urmă alte 2 boli. Cauza unei boli trebuie mai întâi îndepărtată, altfel nu are rost niciun tratament. Indiferent de natura bolii, la aceasta s-a ajuns printr-o alimentaţie greşită, căci datorită ei bolile şi-au găsit un punct de atac.
Metodele de azi pentru vindecarea tuturor bolilor pot fi ilustrate astfel: un om se află într-un vas cu apă. Apa poate pătrunde în vas printr-un orificiu. Cel din apă în loc să astupe orificiul prin care pătrunde apa, se luptă din răsputeri să scoată apa cu făraşul! O muncă ce nu poate birui. Cu totul istovit de puteri, se mai poate menţine deasupra apei un timp, dar până la urmă se va îneca. Apa este imaginea necurăţiilor sub forma alimentaţiei neindicate şi a medicamentelor otrăvitoare cu care se încarcă mereu corpul bolnavului, până când este silit să se sufoce în mod groaznic. Făraşul este imaginea medicinei şi chirurgiei moderne.
Cu 100 de ani în urmă, omul nu dispunea nici măcar de un făraş ca să scoată apa, de aceea murea mai curând. Astăzi boala este tărăgănată, pentru că nu este înlăturată cauza.
Mulţi oameni nu pot să creadă că ar exista o aşa cură-minune (regim-minune) fără ca aceasta să pătrundă în cele mai largi straturi.[să audă lumea de el] Regimul-minune există, dar nu poate pătrunde din 2 motive. Primul: cei mai mulţi medici îl îndepărtează. Alimentaţia de crudităţi ieftină este prea puţin „interesantă” pentru ei. Din acest motiv, nu va păşi niciodată ca biruitoare această alimentaţie. Al doilea motiv îl învinuieşte pe bolnav însuşi, care ţine la plăcerile limbii mai mult decât la sănătatea sa.
Am întrebat odată pe un medic de ce nu îşi tratează pacienţii în mod natural, adică de la temelie. El mi-a răspuns că pacientul vrea să vadă o reacţie rapidă, altfel aleargă la alt medic. Eu am avut însă impresia că el era prea puţin orientat către vindecarea naturală.În universităţile noastre se predă exclusiv metoda medicamentelor chimice; şi astăzi chiar este mai mult practicată, ceea ce este egal cu o crimă faţă de popor. CE POATE SA INSEMNE PRELUNGIREA VIETII FARA SANATATE?


Zahărul alb (rafinat)

La orice aliment neatins de mâna omenească, părţile componente se găsesc într-o relaţie armonioasă. Aceasta este important îndeosebi în digestie, pentru că în metabolism, un aliment are neaparat nevoie de celălalt. Aşa este, de exemplu, la grâu. Tărâţele sunt indispensabile pentru transformarea amidonului ce se găseşte în interiorul grâului – grăuntelui (făină albă). Tărâţele conţin, printre altele, complexul de vitamine B şi calciu, neapărat necesare metabolismului amidonului şi zahărului. Dacă aceste substanţe lipsesc, corpul este forţat să le dea (de la el) şi astfel se slăbeşte, apare o lipsă, echilibrul este deranjat. De aceea, legea naturală cere ca alimentele să fie folosite nepreparate, nesubţiate cu ajutorul căldurii, nici rafinate. Îndeosebi la prepararea zahărului alb, această lege este încălcată. După rafinare, nu mai constă decât dintr-un singur element – carbonul. Cele 20-30 de elemente pe care le conţine trestia de zahăr sau sfecla de zahăr, i-au fost sustrase. Corpul este nevoit să le procure şi să le piardă.
De îndată ce zahărul ajunge în circuitul sângelui, începe să provoace neorânduială. Deoarece fără să stea mult în intestin, trecând repede în sânge, cantitatea de zahăr creşte pentru moment anormal, ceea ce dă iluzia de energie, aşa încât îndepărtează oboseala. Ar fi minunat dacă ar rămâne aşa, dar în raport cu cantitatea de zahăr, urmează îndată reacţia. Apare o atât de mare oboseală şi adormire! La o cantitate exagerată de zahăr, apare chiar ameţeala. Natura nu lasă nepedepsită nicio biciuire artificială nepermisă. La un exces spontan de zahăr, glandele insulinei primesc un şoc şi secretă prea multă insulină, ceea ce duce la o reducere a zahărului din sânge sub medie. De aici oboseala (cu atât mai mare) accentuată. Ce este de făcut? Puţină ciocolată sau o băutură dulce sunt mereu la îndemână, aşa încât o luăm de la început.
Cu o ţigară sau o ceaşcă de cafea se ajunge pe alte căi la aceeaşi stare. Ficatul este stimulat şi trimite îndată rezerve de zahăr în sânge.organele umane suportă mult timp atâtea sâcâieli, până ce, în cele din urmă, natura răsplăteşte crunt ceea ce s-a greşit faţă de ea.
Cine consumă zahăr alb datorită marelui număr de calorii, se simte curând saturat. Dar unde sunt ajutorii digestiei? Zahărul alb nu aduce niciunul. De aceea provoacă mai mult rău decât bine. Prin aceasta i se răpesc corpului mai cu seamă acele elemente de care are mai multă nevoie ca hrană a nervilor, glandelor şi sângelui. Astfel, zahărul loveşte organismul în centrul lui, întocmai ca stupefiantele. Urmările pot fi boli de nervi, prăbuşire, insomnii, boli ale glandelor, artrita şi multe altele. Un cunoscut medic american, Dr. Quigley, a scris într-o revistă medicală că fabricarea şi importul de zahăr ar trebui tot atât de sever oprite ca şi a heroinei.
Zahărul este în primul rând un răpitor al calciului; copiii se îmbolnăvesc din această cauză şi de timpuriu au dinţii stricaţi. De ce în loc de ciocolată nu li se dăruiesc mai curând fructe, fructe uscate (struguri, stafide, smochine, curmale, nuci, seminţe cojite de floarea soarelui), ovăz, lapte crud?
Următoarele boli sunt favorizate de consumul de zahăr: lipsa de voinţă, lipsa de memorie, impotenţa, boli de dinţi, artrita, nevroza. Zahărul stimulează defapt orice boală.


Pâinea albă şi pâinea neagră

[...] Toate substanţele nutritive din grăunţele de grâu se află în tărâţe şi în germeni. Interiorul din care se scoate făină albă conţine – ca să spunem aşa – numai amidon. Acesta ne oferă un aliment bun, dar în ce priveşte hrana, corpul este jefuit şi înşelat, sângele acidulat, organele se înfundă de mucozităţi şi sedimente, nu este de mirare că agenţii patogeni se pot uşor instala.
De cele mai multe ori, făina albă mai este încă albită. Pe lângă substanţe tixice folosite, se mai adaugă diferiţi conservanţi. După ce se mai pune la copt, coca cere şi sare, iar căldura distruge ultimele urme de valoare nutritivă, produsul se numeşte „pâine albă”. Un alument privilegiat pentru om, în contrast cu tărâţele şi germenii, care în majoritatea cazurilor sunt folosite ca hrană pentru vite. Cine cumpără cu regularitate pâine albă şi prăjituri din făină albă, să socotească în costul acestora şi cheltuielile pentru dentist şi pentru medic.
Un morar mi-a spus chiar că în pâinea intermediară ţărănească nu se găseşte nicio urmă de tărâţe sau germeni. Ţăranii nu ştiu că mănâncă pâine devalorizată şi că ce este mai sănătos dau porcilor. Nimic nu poate depăşi inteligenţa oamenilor, totuşi ei cresc şi hrănesc literalmente boala în propriul lor corp. Deoarece făina albă este mult mai durabilă, profitorii au făcut destulă propagandă în favoarea ei.
Este cunoscut faptul că cerealele sunt foarte bogate în vitamine, îndeosebi în vitamina B, care este indispensabilă, ca vitamină a sistemului nervos. Făina o dată devalorizată, nu mai poate fi refăcută, chiar dacă s-ar adăuga cele aprox. 30 de săruri minerale răpite. Pentru că toate aceste substanţe de îmbogăţire sunt sintetice şi anorganice, lipsite de enzime şi viaţă, aşa încât nu se pot împrieteni şi nici ataşa de organele noastre.
In antichitate, iudeii fabricau singura pâine integrală sănătoasă, intinzând aluatul şi uscându-l la soare.
Un specialist a declarat că lumea bună şi chiar medicii consumă mai multă pâine neagră decât cei săraci şi bolnavi şi decât marea mulţime nelămurită a poporului.


Sarea de bucătărie

Sarea marină se compune din aproximativ 100 elemente.
Sarea de bucătărie numai din 2. una dintre acestea este otravă, care în concentraţia din sarea de bucătărie este aşa de dăunătoare încât, cu un pahar de soluţie concentrată de sare de bucătărie, cineva îşi poate lua viaţa. Cine nu a auzit că bolnavilor li se prescrie regim fără sare sau sărac în sare? Dacă sarea este dăunătoare pentru un bolnav, tot aşa este şi pentru un om sănătos, pentru că ceea ce trebuie interzis a pricinuit boala sau a contribuit la apariţia ei.
S-a constatat că omul poate asimila infime urme de substanţe anorganice, de ex. dintr-o lingură de sare, o milionime de gram; restul, deci aproape totul dăunează sângelui şi organelor şi stimulează astfel boala.
Ce ocol pentru vindecare, când defapt în alimentele crude ne stau la dispoziţie toate sărurile nutritive (fiziologice), chiar sub forma organică. Sarea de care omul are nevoie (el nu are nevoie de sare de bucătărie), se găseşte suficientă în alimentele crude. Dovada ne-o prezintă maimuţa, care, fără sare trăieşte mai sănătos decât omul. Dacă ar fi fost prevăzut să avem nevoie de sare, cu siguranţă că am fi avut un pom de sare în grădină. Cu siguranţă că nu ar fi fost nevoie să se sape în pământ la 200 m adâncime sau să se distileze sute de m de apă marină. Acest fapt ar trebui să fie o dovadă satisfăcătoare. Indienii şi alte popoare nu cunoşteau sarea.
Ştim că sarea provoacă setea. Lichidul este necesar pentru a o dilua şi pentru a-i dilua toxicitatea, deoarece este un corp străin. Aceasta atrage după sine urmări grave. Ţesuturile se umflă, la fel şi pereţii arterelor. Astfel vasele se îngustează şi se ridică tensiunea. Soluţia de sare se fixează în parte în ţesutul celular. Greutatea corpului creşte şi pielea capătă o înfăţişare spongioasă, bolnavă. Iubitorii de multă sare sunt chinuiţi adesea de foame şi sete. Din cele 15-20g de sare ce este primită în mod obişnuit prin alimente, rinichii sănătoşi nu pot elimina decât 5-7g, de aceea astfel de oameni transpiră anormal şi suportă greu căldura. Totuşi, îi este cu neputinţă corpului să elimine toată sarea. Restul se depune peste tot în corp împreună cu alţi acizi, ceea ce produce toate bolile posibile, îndeosebi arteroscleroza. Sarea poate distruge şi enzimele şi vitaminele şi de aceea este cancerigenă.
După cum relatează Aro Waerland în cartea sa “Sarea dăunează sănătăţii”, după război, un soldat bolnav de moarte, supraîncărcat de sare, a venit la un medic naturist care-I prescrie o cură de post. Avea voie să bea numai apă. În a 2-a săptămână de post, încă mai elimina prin urină sare. De unde venea ea, de vreme ce de mult timp nu mai primea sare? Din acest exemplu vedem cum otrăvurile se fixează în corp şi provoacă suferinţe.
Folosirea sării în alimentaţia multor oameni îşi găseşte paralele în îndoparea vitelor, pentru aceasta nutreţul este amestecat cu tot felul de săruri anorganice neasimilabile, un fel de îngrăşăminte chimice şi mai ales sare. Cu ajutorul apei care se strânge – ca urmare – în ţesutul celular al cărnii, cât şi prin nutreţul concentrat, animalele cresc repede, ca să nu spunem că sunt umflate cu otrăvuri şi apă.
Ceea ce în mod normal se ajunge într-un an, se realizează în felul acesta în 3 luni. Este limpede că această carne se va strânge în cratiţă. Mulţi oameni se îngraşă asemănător cu sare. Nici nutreţul concentrat nu lipseşte, sub forma pâinii şi a cocăriilor. Desigur că vita ar fi trebuit să se îmbolnăvească curând din cauza acestei alimentaţii şi să moară. Dar nu are importanţă pentru că şi aşa este tăiată.
Se poate spune că sarea, dacă este folosită în măsura în care este cerută de arta culinară de azi, favorizează orice boală ce ar surveni.
Problema sării poate fi soluţionată numai orientându-se spre un regim de crudităţi sau predominant de crudităţi.
Sarea este atât de străină pentru corpul nostru ca şi medicamentele chimice.


De ce nu băuturi fierbinţi?

Se crede că pentru a produce energie şi căldură, mâncărurile şi băuturile trebuie să fie pregătite fierbinţi. Fierbinte sau de la gheaţă!
Numai nu aşa cum le oferă natura.
Mâncărurile fierbinţi, în special băuturile, slăbesc, dăunează sau distrug mucoasele. În plus, asemenea fumatului şi ţuicii, slăbesc simţul natural al gustului, aşa încât mâncărurile care nu sunt puternic condimentate şi sărate, sunt socotite fade. Nu se mai simte plăcere în consumarea fructelor şi a crudităţilor valoroase, ba chiar se creează o repulsie faţă de ele, pentru că acestea nu mai oferă satisfacţie cerului gurii. Astfel că o anomalie cheamă alta în dezavantajul sănătăţii noastre. Prin băuturi fierbinţi sunt şocaţi nervii şi inima este biciuită, ceea ce oferă, pentru moment, căldură şi energie. Căldura este defapt fără importanţă. Crudităţile, dimpotrivă, dau o energie ce rămâne (permanentă).
Sigur că naturistul nu este lipsit vara de înviorare răcoroasă sau de ceva cald iarna. Se mai poate întâmpla ca, în mâncare şi băutură, să lucrăm împotriva legilor naturii, totuşi nu trebuie să ajungă o regulă.


Cantitatea de acid din corp

Cauza reumatismului şi a artritei, ca şi aceea a majorităţii bolilor de rinichi şi de piele, constă în hiperaciditatea sângelui. Sângele nostru este compus din 20% acizi şi 80% baze (substanţe alcaline). Dacă consumăm deci astfel de mâncăruri care să provoace aciditate sângelui, organele excretoare, mai ales rinichii, sunt atât de împovărătoare, încât nu mai pot face faţă misiunii lor. O hiperaciditate constantă a sângelui duce la astfel de boli.
Partea principală a surplusului de acizi constă din acid uric; la care se adaugă sarea, care este străină corpului şi alte toxine.
Multe din aceste substanţe se fixează în mod “ilegal” pretutindeni în corp şi astupă, înfundă cu mucozităţi, calcifiază, acoperă cu grăsime şi împovărează organele. În plus, anumiţi acizi formează mici cristale în muşchi şi în încheieturi. Aşa că nu este de mirare că acestea dor (reumatism), că arterele se sclerozează sau că se poate dezvolta un cancer. Şi durerile de cap, răcelile şi oboselile sunt oaspeţi frecvenţi.
Una din urmările cele mai grave ale hiperacidităţii este lipsa de calciu, deoarece acesta trebuie folosit pentru neutralizarea surplusului de acizi şi este sustras astfel din oase şi dinţi. Aşa au loc cu uşurinţă fracturi, boli ale coloanei, ale încheieturii coapselor, boli de nervi şi de măsele, sciatică şi multe suferinţe, care au fost enumerate mai sus.
Ştim că hrana noastră trece, cu ajutorul oxigenului, printr-un fel de ardere în cadrul metabolismului din celulele corpului. Din acest proces chimic rezultă acizi şi baze care trebuie să corespundă conform procentajului sângelui (20% / 80%), ca să nu se dezechilibreze fondul de acizi-baze.
Dintre toate alimentele, laptele – nefiert – este singurul al cărui raport acizi-baze corespunde, după metabolism, întocmai cu raportul din sânge.
Unele alimente dau numai acizi, altele numai baze, sau un amestec din amândouă

100% ACIZI
Carnea
Grăsimea animală
Grăsimea vegetală durificată
Uleiul rafinat
Fructele acre în general
Pâinea albă
Cozonacul
Zahărul rafinat
Sarea fină – de bucătărie
Toate dulciurile preparate cu zahăr şi făină albă
Ciocolată [contraindicate în ulcer, gastrite]

100% ALCALINE (BAZE)
Toate soiurile de zarzavat
Toate verdeţurile
Tărâţele de grâu
Germenii de grâu

Destul de neutre (20/80) sunt socotite bananele, pepenii, roşiile, merele coapte. Cerealele dezvoltă 60% baze. Prin fierbere, scad simţitor valorile bazice.
Nu trebuie să fim sclavii tabelelor. Hipocrat nu cunoştea nicio tabelă de calorii, chiar dacă ar fi fost diabetic. Dacă ni se oferă mâncăruri din prima grupă (acide), putem consuma, dar moderat, pentru ca organele noastre să poată ieşi repede la socoteală cu surplusul de acid. Bolnavii care ar vrea să se însănătoşească, ar face bine să nu se atingă de acestea.
[…] Apa de zarzavat şi apa de tărâţe sunt foarte recomandate, fiind baze. Pe cine îl interesează cu adevărat însănătoşirea, acela va renunţa la tot ce este fiert.
Din păcate se constată că aproape toţi oamenii sunt bolnavi de hiperaciditate. Deoarece procentajul de acid din sânge nu are voie să se schimbe, surplusul de acid care nu poate fi eliminat este depozitat în corp. Astfel, se evaluează că 95% din populaţie suferă de acest rău fundamental al tuturor bolilor – hiperaciditatea – lipsa de substanţe minerale. Cea mai bună dovadă pentru aceasta sunt cei 89% bolnavi de dinţi, pentru că hiperaciditatea înseamnă lipsa de baze şi mai ales de calciu.
Există într-adevăr o posibilitate de a fi feriţi de carii dentare, dacă alimentaţia este corectă, adică 80% bazică. Ce este valabil pentru cariile dentare, este valabil pentru toate bolile.
Majorităţii oamenilor li se pare imposibil să-şi schimbe în acest fel alimentaţia, pentru că este vorba numai de crudităţi. Se pare că mai curând acceptă durerile de dinţi, injecţiile, suferinţele. Cel mult, când bolnavii se apropie de moarte, sau când durerile devin insuportabile, când niciun medic şi niciun medicament nu mai poate ajuta, devine binevoitor să ia aminte la acest regim alimentar. Multora li se poate veni încă de ajutor. Pentru mine ar fi prea primejdioasă o astfel de viaţă.
◘ Acidul sustrage corpului calciul şi alte minerale bazice.


Adaosuri la preparatele de crudităţi. Proteinele

S-a constatat că un naturist are nevoie de mult mai puţine proteine decât cel ce manâncă combinat, deoarece prin fierbere, 2/3 din proteine sunt distruse sau devin nedigerabile prin coagulare. Carnea crudă, de ex., conţine 25% proteine. Fiartă, rămân doar 9% utilizabile. Grâul nefiert 11% proteine, este un mai bun procurator de proteine decât carnea fiartă. Înafară de proteine, carnea are foarte puţină valoare nutritivă, pe când grâul crud este un aliment complet, datorită căruia – împreună cu fructe şi salate – ne putem alimenta pe durată lungă, complet şi sănătos.
Dintre toate cerealele, ovăzul este cel mai bogat în proteine – 15%. Procuratorii de proteine, care au mai multe proteine decât carnea, sunt:
Fasolea soia
Năutul
Arahidele crude
Seminţele uleioase (seminţele de dovleac neprăjite – 37% proteine)
Nucile
Ouăle crude
Embrionii de cereale
Laptele crud
Laptele acru
Brânza de vacă

Seminţele de floarea soarelui şi de susan constituie, ca şi nucile, alimente preferenţiale ale naturiştilor. Seminţele de dovleac (neprăjite) sunt excepţionale de ronţăit şi foarte sănătoase.
Germenii de grâu, cruzi, proaspeti, reprezintă alimentul cel mai bogat în enzime, cel mai valoros şi cel mai ieftin. Sunt de o valoare mai mare decât nucile şi seminţele uleioase. Menţin starea de sănătate şi revigorează organismul. Uzual se consumă zilnic până la 50g. Se consumă în lactate sau ca atare în mâncăruri dulci. Germenii de grâu reprezintă forma cea mai avantajoasă de a consuma grâul, fiind mult mai bogaţi în constituenţi activi şi vitamine decât grâul simplu şi mult mai uşor de digerat.
"Germenii sunt o sursa naturală de vitamine şi minerale, un supliment alimentar care poate înlocui uneori fructele şi legumele, contribuind la eliminarea toxinelor din organism", arată prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Vitaminele din complexul B, calciul, magneziul, fosforul, enzimele din seminţele încolţite oferă un plus de energie organismului. Două linguri de germeni de grâu asigură doza zilnică recomandată de fibre alimentare. Îmbunătăţesc forţa musculară, scăzând durerea care poate să apară după un exerciţiu fizic intens. Previn/vindecă anemia.
[…] Uleiul să fie presat la rece şi lăsat natural. Grăsimile vegetale şi margarinele sunt încălzite la temperaturi mari (ca să se întărească).


Zahăr, miere, smochine

Zahărul alb, rafinat, nu trebuie să se găsească în casă nici chiar pentru musafiri. Dar poate fi folosit cu economie zahărul brun din trestia de zahăr sau miere. Zaharina (zahărul sintetic) este mai dăunător decât zahărul alb rafinat.
Zahărul, in orice formă, provoacă acizi, ca şi mult apreciata miere. Ea conţine relativ puţine substanţe bazice, care sunt necesare pentru transformarea zaharurilor din ea.
Smochinele, curmalele etc., dezvoltă şi ele aciditate, dar cantitatea de substanţe minerale este ridicată. Cu greu putem afla alt aliment, exceptând laptele, care să aibă mai mult calciu ca smochinele.
Saliva omului corect hrănit este atât de bazică, încât, practic înlocuieşte periuţa. Prin amestecarea regulată de substanţe bazice în alimentaţie, se poate ajuta foarte mult în privinţa îngrijirii dinţilor.


Mixer şi aparat de sucuri

Mixerul este indispensabil pentru masa naturistă, este maşina sa de gătit. […] Sucurile de zarzavat din comerţ sunt pasteurizate.

Vegetarianul şi laptele

Pentru lămurire, încă un cuvânt în legătură cu proteina animală. Renunţăm cu totul la alimentaţia cu carne, pentru că provoacă multă aciditate. Dar la lapte nu trebuie să renunţăm pentru că este de origine animală, pentru că acesta conţine cea mai completă proteină ce poate exista, dar numai dacă este nefiert sau nepasteurizat. Totodată, are o aşa de mare cantitate de substanţe bazice încât curăţă corpul de acizi dăunători şi, asemenea zarzavaturilor crude şi tărâţelor, vindecă pe bolnavi.


Postul de vindecare

Postul este tratamentul cel mai vechi şi cel mai eficace ce poate exista. Când un animal se îmbolnăveşte, el posteşte. Acela care are temperatură, posteşte automat. Postul înseamnă curăţire. Postul îndepărtează cauza bolii, şi anume sedimentarea; postul curăţă mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin post pot fi evitate chiar şi operaţiile. Medicii orientaţi chimic nu amintesc pacienţilor lor niciun cuvânt despre post, în timp ce alţii îl prescriu. Chiar cel mai de seamă medic al tuturor timpurilor, Hipocrat, spunea: “cu cât hrăniţi mai bine un bolnav, cu atât îl dărâmaţi mai mult”. În vechime, conform Bibliei, se postea mult, pentru că nu aduce numai sănătate corporală, ci unită cu rugăciunea, aduce binecuvântare spirituală.
Postul negru este mai uşor de suportat dacă în loc de apă, bem apă de zarzavat. Se obţin chiar rezultate mai bune.


Insomnia

Nimănui nu-i trece prin minte că alimentele fierte, zahărul alb şi pâinea albă pot fi cauza insomniei; totuşi, influenţele psihice ar putea oarecum rezolva această boală dacă nu ar interveni slăbirea de ani de zile a nervilor, ca urmare a subalimentaţiei (din cauza unei alimentaţii devalorizate).
Pentru vindecarea şi ameliorarea acestei boli, crudităţile acţionează în două direcţii, înlocuind pe deoparte somnul, în sensul că nu mai simţim oboseală şi somn, chiar dacă dormim mai puţin. Pe de altă parte, nervii sunt corect hrăniţi, ceea ce cu timpul, aduce o îmbunătăţire a lor. Dacă bolnavul este legat de cafea, alcool sau nicotină, este eliberat treptat de acestea şi condus spre noi ţeluri de viaţă.
Pentru liniştirea nervilor şi pentru a avea un somn mai bun, se recomandă şi picături de Baldriană, ceaiuri ca: hamei, roiniţă, flori de portocale etc. Dimpotrivă, să ne ferim de pastile pentru somn.


Reţete

Apa de zarzavat (băutură pentru sete şi sănătate): zarzavatul tăiat, frunze fragede de varză, coji de ou, urzici, trifoi, păpădie, tot felul de plante medicinale, dar şi zarzavaturi rădăcinoase cum ar fi cartofi. După ce totul a fost bine spălat şi tăiat, se pun într-un vas cu apă. Toate sărurile nutritive solubile în apă şi vitaminele trec în apă. Deoarece zarzavatul nu a fost ras şi nici tocat mărunt, menţine proteinele, aşa încât apa rămâne oarecum limpede. Se păstrează la rece. Din această apă se ia zilnic şi se toarnă în schimb alta, până credem că puterea zarzavaturilor s-a terminat.

Zeama de tărâţe – băutura minune: 5-10 linguri tărâţe se pun peste noapte într-un litru de apă, apoi dimineaţa se strecoară. Zeama de tărâţe este foarte bogată în baze, ca şi apa de zarzavat şi este deasemenea de folos în cure de vindecare.

Băutura întăritoare: 1 pahar mare: suc de portocale sau de sfeclă se amestecă cu 2 gălbenuşuri. Pentru sănătate, această băutură poate înlocui o masă.

Lapte de migdale: 1 parte pastă de migdale şi 5 părţi apă caldă. Se amestecă încet, se adaugă miere.

Lapte de tigru: lapte crud+tot felul de adaosuri (suc de morcovi, de ţelină, de varză, de portocale), gălbenuş de ou, suc de struguri etc.

Suc vindecător: suc de varză, ţelină, morcovi şi cartofi, cu puţină apă, se face o cură de 3-4 săptămâni, se bea în cantităţi mici. Vindecă boli de inimă, de stomac şi de tot felul de alte boli, sfidând toate medicamentele.

Suc de castraveţi: se amestecă cu suc de portocale sau de mere. Eventual se adaugă şi puţină smântână.

Pastă de ridichi de uns pe pâine: 1 cană brânză, 1 lingură ceapă tocată mărunt, 3 linguri ridiche rasă, 1 lingură drojdie de bere, 1 lingură praf de verdeaţă şi alte mirodenii. Deasupra morcov ras.

Pastă de cereale: lapte nefiert 100g, ovăz, germeni de grâu, tărâţe, seminţe de in, seminţe de susan, fructe uscate.

Cremă de brânză: 2 linguri brânză se freacă cu lapte. Se adaugă 1 lingură ulei, ceapă tocată, pătrunjel (şi arpagic), puţină miere.

Salată de morcovi cu ţelină: 2 morcovi raşi, 1 bucăţică ţelină rasă, 1 ceapă mică tocată sau 2 linguri hrean ras şi mirodenii. Se amestecă, se adaugă sosul dorit. Morcovii se combină bine şi cu mere rase.

Salată de varză cu mere sau banane: se rade mărunt ½ varză, se amestecă cu mere rase sau banane mărunţite+lămâie. Se adaugă nuci tocate şi iaurt sau smântână.

Salată de varză cu miere: 2 căni de varză tocată, ½ cană ceapă, puţină făină de nuci, sos de roşii, miere.

Salată de conopidă: 1 parte conopodă se desparte în bucheţele foarte mici. 1 parte mere mărunţite, nuci tocate, miere, sos. Se garniseşte cu pătrunjel.

Salată de caise(sau alt fruct în loc): 1 parte caise tăiate fin în cubuleţe, 1 parte mere la fel mărunţite, ½ parte ţelină (tulpină mărunţită sau rădăcină răzuită), puţină nucă măcinată, sos. Se pot servi porţiile pe platou mare de salată; se garniseşte cu nuci sau fructe.

Salată de sparanghel(crud): este foarte bogată în enzime şi foarte sănătoasă; 1 cană sparanghel măruntit, 1 cană mere cubulete mici, ½ cană ceapă, 1 lingură pătrunjel tocat, migdale praf sau mărunţite şi sos. Se garniseşte cu sparanghel întreg sau felii de mere.

Salată de roşii: roşii, puţină ceapă, ardei verde şi ţelină, se mărunţesc la fel şi se prepară cu un sos din smântână acră.

◘ Influenţa dăunătoare a căldurii asupra alimentelor este izbitoare, îndeosebi la ulei. În timp ce uleiul încălzit este nociv, cel presat la rece este, dimpotrivă, foarte vindecător. Asemenea lecitinei naturale, curăţă arterele înfundate. Cele mai nocive sunt uleiul şi grăsimile hidrogenizate, care în timpul fabricaţiei sunt supuse la căldură mare şi astfel sunt conservate nelimitat. Un biolog american le numeşte ”Ucigaşul nr.1 al omenirii civilizate”.
El spune că aceste uleiuri şi grăsimi sunt cel mai folosite în America. În unele hoteluri şi pe vapoare nu se găseşte nimic altceva. Chiar şi la fabricarea produselor alimentare, este foarte potrivit datorită durabilităţii sale aproximativ nelimitate şi a prelucrării sale uşoare. Desigur că şi în Europa se foloseşte tot atât de multă grăsime şi ulei, pentru că şi aici moare fiecare al doilea om de la o boală de inimă. La cumpărarea uleiului alimentar, cu adevărat că nu se merită să cumpărăm pe cel ce este mai ieftin.
◘ Alimentaţia bogată în vitamina C (mărar, varză şi pătrunjel) conţin mai multă vitamină C decât lămâia.
◘ Seminţele de floarea soarelui conţin foarte mult calciu.
◘ Zahărul din fructe nu se poate compara cu zahărul de fabrică. Zahărul din fructe consumă foarte puţină insulină. Evită totuşi mierea şi zahărul brun, pentru că acestea trec prea repede în sânge. În loc de grăsimea de carne, foloseşte nuci, seminte de floarea soarelui, susan, germeni de grâu, mei, orz şi alte seminţe, ouă, lapte crud. Ca băutură: ceai de frunze de afine, coada şoricelului şi măceşe, ce pot fi adăugate la zeama de zarzavat.
O cură de post cu această zeamă de zarzavat sau chiar o cură de curăţire cu post parţial, este de foarte mare folos. Toate organele se regenerează mai repede prin post mai îndelungat, ceea ce este şi mai uşor, pentru că în acest caz, foamea o să dispară cu totul.


Compoziţie nutriţională la 100g:

Ovăz: 13.5 proteine
Germeni de grâu: 8.7 proteine, fibre 1.6, vit. E 30 mg
Tărâţe: 80 carbohidraţi, 80 fibre, 360 calorii
Seminţe de in: 18.3 proteine, 28 carbohidraţi, 27 fibre
Fulgi de porumb: 7.7 proteine, 85.7 carbohidraţi, 3.6 fibre, 357 calorii


De reţinut!

- Deoarece făina albă este mult mai durabilă, profitorii au făcut destulă propagandă în favoarea ei.

- Se aruncă vina pe un germen de boală sau pe un aşa-numit virus; cauza acestuia este tot sedimentarea, fără de care virusul nu poate face niciun pas. Un corp curăţit prin crudităţi nu se îmbolnăveşte. Se merită de mii de ori schimbarea de regim.

- Se pare că oamenii mai curând acceptă durerile de dinţi, injecţiile, suferinţele.

- Susţinătorii teoriei evoluţioniste şi-ar putea sparge capul cugetând pentru ce aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat treptat la alimentaţia carnată sau măcar nu a ajuns la fel cu al omnivorelor, după ce noi oamenii ne-am obişnuit de secole cu mâncarea de carne! Aceasta pune un semn de întrebare teoriei lor.

- Industria farmaceutică a acţionat şi ea în prelungirea vieţii omului prin faptul că mijloacele ei lungesc bolile, dar nu le vindecă. Ce poate să însemne prelungirea vieţii fără sănătate?

- Prin încălzire şi pasteurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizarea alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pentru noi, sunt distruse.

- La orice aliment neatins de mâna omenească, părţile componente se găsesc într-o relaţie armonioasă.

- Cu toată mulţimea banilor care sunt cheltuiţi pentru hrană, pe mesele noastre apar totuşi mâncăruri de valoare scăzută.

- Natura nu lasă nepedepsită nicio biciuire artificială nepermisă.

- Cât sacrifică omul pentru plăcerea cerului gurii!

[Love yourself.]